Narcisa Iorga este urmărită penal pentru instigare la folosirea influenţei în scopul obţinerii de bani

Procurorii anticorupție au trimis-o în judecată pe Narcisa Iorga, membră a CNA, sub acuzația de instigare la infracțiunea de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid, în dosarul în care mai este urmărit penal și deputatul PSD Viorel Hrebenciuc.

„Ulterior datei de 17 septembrie 2013, dată la care Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis retragerea licenței audiovizuale pentru un post TV, suspecta Narcisa-Clementina Iorga, membru al CNA, a îndrumat persoana care controla societatea comercială deținătoare a postului de televiziune respectiv să apeleze la cunoștințele sale din mediul politic, pentru a influența votul pe care ceilalți membri ai CNA urmau să îl dea cu privire la contestația pe care postul TV respectiv intenționa să o formuleze”, informează Direcția Națională Anticorupție (DNA) într-un comunicat remis joi.

În acest context, Iorga Narcisa a precizat pe cine anume dintre oamenii politici trebuie să îi acceseze și capaciteze, pentru ca aceștia, la rândul lor, să îi influențeze pe membrii CNA asupra cărora puteau să-și exercite autoritatea.

„În acest context, printre oamenii politici nominalizați de Narcisa Iorga s-a numărat și parlamentarul Hrebenciuc Viorel. Ca urmare a indicațiilor primite de la Iorga Narcisa, persoana respectivă i-a solicitat sprijin deputatului Hrebenciuc Viorel, astfel încât acesta să se implice nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcționari din cadrul CNA ca instituția ce reprezintă singurul organ de reglementare în domeniul audiovizualului să revină asupra deciziei prin care a fost retrasă licența pentru postul de televiziune respectiv”, se mai arată în comunicat.

Miercuri, Narcisei Iorga i s-au adus la cunoștință calitatea de suspect și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

DNA precizează că în dosar se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata