Ninel Peia (PSD): Femeile care au născut 5 copii să primească indemnizaţie viageră şi medalia „Mamă-eroină”

Deputatul PSD Ninel Peia a iniţiat un proiect de lege în care propune ca femeile care au născut şi au crescut cel puţin trei copii să primească o indemnizaţie viageră lunară, toată viaţa, iar cele care au cinci copii sau mai mult să primească şi medalia de „Mamă – eroină”.

„Se acordă o indemnizaţie viageră lunară pentru mamele care au născut şi crescut 3 copii sau mai mult de 3 copii. Indemnizaţia viageră se acordă în fiecare lună, după cum urmează: pentru mamele care au trei copii se acordă indemnizaţie de 30% din salariul mediu net pe economie, pentru mamele care au 4 copii se acordă 40% din salariul mediu net, pentru mamele care au cinci copii sau mai mult de cinci — 50%. Pentru mamele care au 5 copii sau mai mult de 5 copii se acordă titlul şi medalia de Mamă—eroină. Acordarea sumei ce îi revine mamei nu este condiţionată de obţinerea unui alt venit şi nu se impozitează”, se arată în proiectul de lege al deputatului PSD, depus luni la Parlament.

Iniţiatorul proiectului afirmă în expunerea de motive că, în ultimii 25 de ani, în România, s-a instalat „un vrăjmaş insidios care ne ameninţă serios devenirea”. El adaugă că profesorul Vasile Gheţău, directorul Centrului de cercetări demografice al Academiei Române, a ajuns, în urma unui studiu, la un deznodământ sumbru: populaţia României, în 2050, va fi de 16 milioane de locuitori.

Potrivit studiului amintit, în anul 1990 s-au născut în ţara noastră 314.746 de copii, în 2011 — 196.242 de copii, iar în 2013 — 176.000. Altfel spus, subliniază iniţiatorul, natalitatea a scăzut la jumătate.

„Concluzia este înfiorătoare: româncele nu mai fac copii. Viaţa grea, eventualitatea luării căii străinătăţii la un moment dat, aşteptarea unei clipe favorabile sau a unui serviciu mai bun, toate pot fi argumente pentru orice femeie din România pentru a evita, prelungi sau chiar nega o posibilă maternitate. Dacă nu vom adopta acum măsurile de mare şi urgentă necesitate, avem toate şansele să ne diluăm ca popor în masa tot mai mare de migranţi, de venetici, ce vor găsi aici şi pâine bună şi condiţii minunate faţă de locurile lor de provenienţă. O voi numi „legea Mamelor-eroine” pentru că nu mă tem de cuvinte. O femeie care se dedică creşterii şi educaţiei a trei sau mai mulţi copii poate fi numită, fără îndoială, a fi mamă-eroină. Sacrificiul ei de acum garantează viitorul nostru, al tuturor, al românilor şi al patriei lor”, mai scrie Peia în expunerea de motive. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata