O bancă din Marea Britanie testează posibilitatea identificării clienţilor cu ajutorul bătăilor inimii

Banca britanică Halifax, filială a Lloyds Banking Group, a anunțat vineri, 13 martie,că testează posibilitatea înlocuirii clasicului sistem de indentificare la distanță a clienților pe bază de parolă cu un altul, în funcție de bătăile inimii măsurate cu ajutorul unei brățări purtate de persoana care dorește să-și acceseze conturile, transmite AFP.

Brățara Nymi, de concepție canadiană, se poartă la încheietura mâinii și permite autentificarea pe baza electrocardiogramei. Banca subliniază, într-un comunicat de presă, că prin comparație cu alte măsurători biometrice (iris, amprente digitale), electrocardiogramele au avantajul de a fi ‘un semnal viu al corpului’, ceea ce reduce posibilitatea ‘falsificării sau intruziunii’.

Testele sunt încă în faza de început, iar Halifax nu s-a gândit deocamdată să aplice metoda în relația cu clienții săi. Această inițiativă arată totuși că băncile britanice sunt tot mai interesate de noile tehnologii de autentificare.

Luna trecută, rețeaua grupului Royal Bank of Scotland a adoptat tehnologia ‘TouchID’ de la Apple, care permite clienților care au un iPhone performant să își deblocheze aplicația bancară cu ajutorul unui cititor electronic de amprentă integrat în telefon. Anul trecut, Barclays a lansat bPay, propria sa brățară de plată fără contact. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata