O coliziune între galaxii a generat un accelerator natural de particule de 1 milion de ori mai puternic decât LHC

O aglomerare de clustere galactice, aflată la 5 miliarde de ani lumină distanță de Soare, a construit un extraordinar de puternic accelerator natural de particule, de până la 1 milion de ori mai puternic decât cel mai mare accelerator construit de oameni, Large Hadron Collider din cadrul CERN, din apropiere de Geneva, conform ScienceNews.com.

O serie de noi imagini, extrem de spectaculoase, obținute prin intermediul sistemului de telescoape Very Large Array și a telescopului spațial Chandra X-ray, au fost prezentate la începutul lunii în cadrul unei conferințe a Societății Americane de Astronomie. Aceste imagini prezintă o coliziune galactică de proporții epice, care propulsează un adevărat fluviu de particule ionizate până la 2,5 milioane de ani lumină în spațiul intergalactic.

Clusterele galactice reprezintă cele mai mari structuri din Univers menținute laolaltă de forța gravitațională, conform lui Reinout van Weeren de la Centrul pentru Astrofizică Harvard-Smithsonian. Astronomii sunt de părere că aglomerările galactice foarte mari, care pot fi formate din mii de galaxii mai mari, mai mici sau de tipul Căii Lactee, se formează de-a lungul miliardelor de ani, pe măsură ce clusterele galactice mai mici intră în coliziune.

Acest fluviu de particule ionizate izvorăște din ceea ce van Weeren a numit ‘cea mai complexă coliziune dintre clustere cunoscută’ până în prezent. Patru clustere galactice mai mici, cu o masă totală echivalentă cu masa a 3 milioane de miliarde de sori, se ciocnesc între ele. Imaginile obținute de telescopul spațial Chandra prezintă gazul intergalactic care este strivit între corpurile galactice intrate în coliziune și încălzit până la 100 de milioane de grade Celsius.

Hărțile radio ale evenimentului, realizate de sistemul de radiotelescoape Very Large Array, au identificat fluviul de particule accelerate până la viteze apropiate de viteza luminii din cadrul acestui nor de gaze intergalactice superfierbinți. Analiza caracteristicilor acestui jet de particule poate oferi informații despre modul de agregare al acestor clustere galactice. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata