O invenţie pe zi: Avionul

Considerat, câteva mii de ani, un vis nerealizabil, zborul i-a pasionat pe oameni şi i-a făcut să născocească cele mai ciudate maşinării care să-i ajute să se ridice în văzduh.

Legenda lui Icar s-a transmis, din om în om, peste secole, fiind prima mărturie a dorinţei omului de a zbura, precum păsările. Se spune că Icar şi-a confecţionat două aripi din pene lipite cu ceară şi s-a ridicat în văzduh, apropiindu-se de soare. Din cauza căldurii, ceara s-a topit, iar Icar s-a prăbuşit.

Zborul între continente în doar câteva ore în condiţii de confort sporit se datorează unor mari inventatori, care, cel mai adesea, îşi pilotau propriile avioane, riscându-şi viaţa.

Dintre cele mai vechi planuri ale unor aparate de zbor sunt notabile cele ale marelui artist şi inventator renascentist Leonardo da Vinci. Acesta a proiectat un aparat numit ”ortopter”. Aripile acestuia ar fi trebuit să fie mişcate în acelaşi timp de mâinile şi picioarele unui om, lucru imposibil de realizat.

Mai târziu, în secolul al XVII-lea, preotul italian Francesco da Lana îşi imagina, la rândul său, o corabie zburătoare, care ar fi trebuit să se poată ridica în aer cu ajutorul a patru globuri din metal, golite de aer. Acest proiect fantezist a rămas şi el nerealizat.

Totuşi, spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, omul a reuşit să urce spre cer cu ajutorul balonului umplut cu aer cald. În secolul următor, au fost construite primele planoare, de către inginerul german Otto Lilienthal, care a murit într-o încercare de a zbura. Însă planorul a reprezentat primul pas spre construirea unui aparat mai greu decât aerul care să se deplaseze prin mijloace proprii.

În 1783, matematicianul şi medicul elveţian Daniel Bernoulli a făcut primul pas cu adevărat important în cucerirea cerului. Și-a dat seama că dacă un lichid sau un gaz se scurge cu viteză mare, are o presiune mai scăzută decât la o scurgere lentă. Aerul fiind un amestec de gaze, observaţia este valabilă şi în cazul aerului. Dacă aerul se întâlneşte cu aripile unei păsări în mişcare, va pătrunde parţial pe deasupra, parţial pe dedesubtul lor.

Datorită faptului că faţa superioară a aripii este arcuită, deci mai lungă decât faţa inferioară, aerul va parcurge o distanţă mai mare deasupra aripii. Aceasta va creşte viteza curentului de aer deasupra aripii, astfel aerul va exercita o presiune mai mică pe faţa superioară a aripii decât pe cea inferioară. Diferenţa de presiune va împinge aripa în sus. Această diferenţă de presiune poartă numele de forţă de ascensiune (aero)dinamică.

În secolul al XIX-lea, mulţi dintre pionerii zborului s-au folosit de aceste principii pentru proiectarea planoarelor. Sir George Gayley, supranumit tatăl aviaţiei, a construit primul planor, în 1835, cu care a şi zburat.

În 1897, francezul Clement Ader a reuşit să se ridice în aer cu un aparat construit de el însuşi, care semăna cu o pasăre mare şi ciudată. Motorul punea în funcţiune o elice, care făcea ca aeroplanul să se urnească de la sol. Unii consideră că acesta a fost primul avion din lume care a zburat. De fapt, zborul său a fost un salt de câţiva metri.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata