O invenţie pe zi: Penicilina

În mai puțin de un secol de când penicilina a fost descoperită antibioticele au salvat aproximativ 200 de milioane de vieți. Într-o zi din anul 1928, biologul scoțian Alexander Fleming și-a părăsit pentru mai mult timp laboratorul de lucru fără a-l curăța.

La întoarcere, omul de știință a remarcat ca pe unele dintre culturile sale se dezvoltase un soi de ciupercă necunoscută ce manifesta o caracteristică bizară: bacteriile nu păreau să contamineze acele culturi în special și nici să se dezvolte în jurul lor. Astfel s-a născut penicilina.

În 1885, savantul roman Victor Babeș anticipase acțiunea inhibantă a substanțelor elaborate de microorganisme, intuind efectele practice ale antagonismului microbian în terapeutică.

Penicilina este un antibiotic derivat din fungii penicillium care acționează în special împotriva bacteriilor gram-pozitive (cele care devin violet sau de un albastru-închis sub efectul colorației Gram cu violet de Gențiană, folosită în microbiologie pentru examenul microscopic al bacteriilor, metodă care a permis clasificarea acestora în funcție de afinitatea tinctorială a peretelui bacterian).

Penicilina este de două tipuri: G — forma injectabilă și V — forma acidorezistentă, care se poate administra oral).  Acest antibiotic acționează cu randament redus contra germenilor gram-negativi (nu rețin violetul de Gențiană și prezintă o coloratură roșie sau roz), fapt care a determinat obținerea unor derivate precum ampicilina.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata