O invenţie pe zi: Unghiile false

Unghiile false (sau unghiile artificiale) sunt accesorii de modă care acoperă unghiile naturale cu ajutorul a diferite tehnici și materiale.

Încă din Antichitate femeile s-au îngrijit de unghiile lor, devenite un simbol al feminității. Femeile egiptene își prelungeau unghiile cu fildeș, oase sau aur și le aranjau pentru a arăta cât mai frumos.

Pe vremea Dinastiei Ming (1368-1644), femeile nobililor purtau unghii false foarte lungi ce simbolizau statutul în societate și indicau că, față de femeile de rând, ele nu trebuia să presteze muncă manuală.

În Grecia secolului al XIX-lea, femeile cu statut social mai ridicat își puneau pe degete coji goale de fistic. Moda de a purta unghii false a început astfel să se răspândească.

În anul 1954, americanul Fred Slack a inventat unghiile din acril. Medic stomatolog, Slack și-a rupt o unghie în timp ce lucra și a încercat să-și realizeze o unghie nouă temporară din acril (material folosit adesea în stomatologie), rezultatul fiind unul foarte apropiat de modelul natural. După multe experimente cu diferite materiale menite să-i perfecționeze invenția, el și cu fratele său, Tom, și-au patentat un model fiabil și au fondat compania ”Patti Nails”.

Gelul pentru construcția unghiilor false a apărut în ultimii 20 de ani, iar aplicarea lui s-a dovedit a fi mai ușoară decât cea a acrilului. Fiind inodor, gelul a început să fie folosit și de saloane. Totuși unghiile din acril au rămas în continuare preferate deoarece au proprietatea de a ascunde mai bine imperfecțiunile și oferă un aspect mai natural al unghiilor. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata