O planetă pitică ar putea aduce dovezi în favoarea unui nou model al Universului

O planetă pitică, UX25, ar putea fi prima dovadă în favoarea unui nou model al Universului, care pune sub semnul întrebării existența materiei și energiei întunecate și care include antigravitația între celelalte forțe ale naturii, transmite marți ziarul spaniol ABC, conform unei lucrări apărute în baza de date referitoare la cele mai noi descoperiri științifice arXiv.

Noua teorie cosmologică nu mai apelează la unele concepte la modă precum cele de ‘materie întunecată’ sau ‘inflație cosmică’, au explicat Alberto Vecchiato și Mario Gai, de la Observatorul de Astrofizică din Torino.

Valabilitatea acestui model poate fi probată de mișcarea pe care o efectuează micuța planetă și satelitul acesteia pe o orbită îndepărtată, dincolo de Neptun, spre marginea sistemului solar.

În 1915, teoria relativității a lui Einstein a dobândit greutate în urma descoperirii unei devieri a orbitei planetei Mercur care nu se explica prin teoria lui Newton. După un secol de la acea dată, cei doi cercetători italieni au calculat că UX25 și satelitul său, care se învârt în jurul Soarelui, și sunt localizate în centura Kuiper, ar putea servi drept ‘laborator natural’ în care să se testeze noul și ambițiosul model dezvoltat de fizicianul Dragan Hajdukovic la CERN.

Conform acestuia, spațiul gol (numit și ‘vid cuantic’) nu este un vid absolut, ci, dimpotrivă, este format din ‘particule virtuale’ de materie și antimaterie care ‘pendulează’ în interiorul și în afara existenței. Ipoteza lui Hajdukovic este că aceste particule au încărcătură gravitațională opusă, într-o manieră similară încărcăturii electrice pozitive și negative.

Omul de știință estimează că, în prezența unui câmp gravitațional, particulele virtuale ale vidului cuantic generează un al doilea câmp gravitațional, cu efect amplificator. Rezultatul final al procesului ar fi acela că galaxiile și alte obiecte din Univers ar avea câmpuri gravitaționale mai mari decât cele rezultate din însumarea masei corpurilor cerești cale le compun.

Această diferență este explicată acum de astronomi prin existența unei ipotetice și misterioase substanțe invizibile pentru noi, pe care au numit-o ‘materie întunecată’. Dar această supoziție nu este necesară pentru explicarea modelului lui Hajdukovic, care nu se folosește nici de conceptul de ‘energie întunecată’, forța enigmatică prin care specialiștii încearcă să explice extinderea accelerată a Universului.

Conform noului model, dacă particulele virtuale au încărcătură gravitațională, atunci însuși spațiu-timpul poate exercita un tip de presiune care duce la respingerea dintre obiecte.

De asemenea, teoria lui Hajdukovic consideră că la începutul Universului nu a existat o scurtă perioadă de extindere cu o viteză mai mai decât cea a luminii. ‘Teoria mea oferă o serie de răspunsuri inițiale, foarte încurajatoare, pentru multe din întrebările fundamentale ale fizicii’, explică cercetătorul.

El a afirmat, în repetate rânduri, că valabilitatea ideilor sale ar putea fi dovedită cu ajutorul unei planete pitice, cu un mic satelit și cu o orbită eliptică în jurul Soarelui, dar la mare depărtare de acesta și de influența altor corpuri cerești masive.

Această descriere corespunde întru totul planetei UX25, care poate fi observată cu telescoape terestre și orbitale și care se găsește față de Soare la o distanță de 43 de ori mai mare decât Pământul, afirmă Vecchiato și Gai.

Pe baza modelului său, Hajdukovic a calculat că abaterile, sau ‘rata de precesie’, a satelitului în jurul planetei UX25 sunt mai mari decât cele explicabile pe baza fizicii clasice. Conform fizicii newtoniene, precesia ar fi de 0,0064 secunde de arc (prea mică pentru a fi detectată cu instrumentele actuale), iar dacă se confirmă teoria lui Hajdukovic, acest parametru ar trebui să fie de 0,23 secunde de arc pe orbită și ar putea fi măsurat cu telescoapele spațiale Hubble sau James Webb.

Dovezile care să ateste teoria Hajdukovic ar presupune un schimb radical pentru viitorul fizicii, susțin specialiștii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata