OIM estimează 215 milioane de şomeri la nivel global în 2018

Relansarea modestă a economiei globale nu a reuşit să producă o îmbunătăţire a situaţiei pe piaţa globală a muncii, iar Organizaţia Mondială a Muncii (OIM) estimează că numărul şomerilor va creşte cu alte 13 milioane de persoane până în anul 2018, transmite CNBC.

Potrivit raportului ‘Global Employment Trends 2014’ publicat luni de OIM, numărul persoanelor fără un loc de muncă a crescut cu aproape cinci milioane anul trecut ajungând la 202 milioane de persoane. ‘Dacă tendinţa actuală va continua, situaţia şomajului la nivel mondial se va înrăutăţi şi mai mult, ajungând la peste 215 milioane în 2018’, estimează OIM.

Împreună Asia de Est şi de Sud au fost responsabile pentru peste 45% din cei cinci milioane de şomeri apăruţi în 2013, precizează OIM, urmate de Africa Sub-Sahariană şi Europa. În schimb, America Latină a contribuit cu mai puţin de 50.000 din şomeri, aproximativ un procent din creşterea totală a şomajului înregistrată în 2013.

OIM avertizează că, la fel ca şi în anii precedenţi, în 2013 şomajul îi afectează în mod disproporţionat pe tineri. De exemplu, în ţări precum Spania şi Grecia rata şomajului în rândul tinerilor rămâne peste pragul de 50% şi sunt puţine semne de îmbunătăţire în pofida îmbunătăţirii economiilor celor două ţări. OIM estimează că aproximativ 74,5 milioane de persoane cu vârsta cuprinsă între 15 şi 21 de ani erau şomeri în 2013, cu aproape un milion mai mult decât în 2012, ceea ce duce rata globală a şomajului în rândul tinerilor la 13,1%.

‘Situaţia globală de pe piaţa muncii rămâne dezechilibrată şi fragilă’, a declarat directorul departamentului de cercetare de la OIM, Raymond Torres. ‘Este adevărat că există semnale încurajatoare de revenire în acele economii avansate cele mai afectate de criza financiară globală care a izbucnit în 2008 însă raportul arată că aceste progrese economice nu vor fi suficiente dezechilibrele majore de pe piaţa muncii care s-au acumulat în ultimii ani’, a adăugat Raymond Torres.

OIM prognozează că în fiecare următorii ani la nivel global vor fi create aproximativ 40 de milioane noi locuri de muncă, mai puţin decât cele 42,6 milioane de persoane care sunt aşteptate să intre pe piaţa muncii în fiecare an.

Pentru a asigura o revenire sustenabilă a pieţei muncii, raportul OIM subliniază că este necesară combinarea măsurilor pe termen scurt (politici macroeconomice de stimulare a creării de noi locuri de muncă) cu noi acţiuni pentru a soluţiona dezechilibrele de durată. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata