„Omuleţii verzi” ar fi apărut pe teritoriul Republicii Moldova

Rusia intenționează să destabilizeze situația din Republica Moldova, a declarat luni, într-o conferință de presă la Kiev, purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare al Ucrainei, Andrii Lâsenko, citat de agenția de presă Unian.

Rusia încearcă să destabilizeze situația nu numai în Ucraina, dar și în alte țări. Pe teritoriul Republicii Moldova sunt prezenți așa-numiții ‘omuleți verzi’ ce racolează tineri și îi inițiază în tehnici de dezinformare, cum să acționeze în situații excepționale și să utilizeze arme de calibru mic”, a afirmat Lâsenko, făcând referire la o declarație făcută de fostul ministru adjunct de interne moldovean Ghenadie Cosovan.

Potrivit acestuia, mai mult de 500 de persoane au fost recrutate în sudul Republicii Moldova, fiind ulterior instruite la Rostov, Moscova, în Transnistria și Bălți, a indicat Lâsenko.

La 21 august, autoritățile din Transnistria au declarat mobilizarea rezerviștilor pentru exerciții pe o perioadă de o lună de zile.

„Omuleții verzi” au fost etichetați militarii ruși care au apărut în uniforme fără însemne în Crimeea, cu o lună înainte de anexarea oficială a peninsulei ucrainene la Rusia. Moscova a negat prezența trupelor sale în peninsula din sudul Ucrainei, indicând că în teren a acționat doar așa-numita forță de autoapărare locală. Ulterior, însuși președintele rus Vladimir Putin i-a decorat pe militarii care au participat la evenimentele ce au dus la anexarea Crimeii la Federația Rusă în luna martie. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata