Comisia este alcătuită din membrii europeni ai ONU, plus SUA, Canada, Israel și fostele republici URSS din Asia Centrală și Caucaz. Pe lângă aceste țări, care comunică și cooperează sub egida UNECE, toate statele membre ONU interesate pot participa la activitatea UNECE. În total, peste 70 de organizații profesionale și nonguvernamentale iau parte la activitățile desfășurate de UNECE.
După încheierea mandatului de doi ani al Secretarului general executiv al UNECE, Sven Alkalaj, în aprilie 2014, Secretarul General al ONU i-a solicitat directorului general al Biroului ONU de la Geneva, Michael Moller, să preia atribuțiile Secretariatului executiv al UNECE până la numirea unui nou secretar executiv.
Bugetul alocat pentru anul 2014 este de 36,2 milioane de dolari.
Principalele organisme subsidiare ale organizației sunt: Comitetul pentru Cooperare Economică și Integrare, Comitetul de Politici de Mediu, Conferința statisticienilor europeni, Comitetul de management al locuințelor și terenurilor, Comitetul pentru transporturi interne, Comitetul pentru energie durabilă, Comitetul pentru domeniul forestier, Comitetul pentru comerț.
Potrivit MAE, România deține calitatea de membru în Biroul Comitetului pentru Transporturi Interioare al CEE ONU (martie 2012-martie 2014; martie 2014-martie 2016).
UNECE desfășoară o sesiune publică o dată la doi ani. Reuniuni ale comitetelor sectoriale au loc de-a lungul fiecărui an.
La a 65-a sesiune a Comisiei, din aprilie 2013, s-a ales noul Birou sub președinția Olandei și vicepreședinția Elveției și Turkmenistanului. Ca urmare a deciziei, președintele organizației până în 2015 este ambasadorul Roderick van Schreven, reprezentant permanent al Olandei la ONU și la Organizația Mondială a Comerțului.
Între cele mai recente publicații ale UNECE, se numără al treilea raport de performanță în protecția mediului (Environmental Performance Review—EPR) pentru Republica Moldova, prezentat de reprezentanții Comisiei și autoritățile de la Chișinău, la 5 iunie 2014. Evaluarea arată că managementul deșeurilor și conservarea biodiversității rămân priorități de top în țară. În pofida progresului din ultimii ani în politicile legate de protecția mediului și dezvoltarea durabilă (agricultură, apă și energie), Republica Moldova se confruntă în continuare cu provocări semnificative în domeniu—arată comunicatul publicat pe pagina oficială a Comisiei Economice a Națiunilor Unite pentru Europa. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)