Pălării produse la prima fabrică românească de profil, înfiinţată în 1896, purtate în întreaga lume

Prima fabrică românească de pălării, înființată în 1896 în Săliștea Sibiului de Ioan Dădârlat și redeschisă după 1989 la Sebeș de un strănepot al acestuia, este prezentă prin produsele sale în țări de pe diverse continente, unde acestea sunt purtate de la polițiști și călugări la vedete sau oameni simpli.

Culioane pentru călugării de la Muntele Athos, pălării pentru poliția canadiană, dar și pentru cea comunitară din România, pălării bavareze, tiroleze sau pentru birjari, pălării pentru pădurari sau oieri, dar și pălării croite după cele mai noi tendințe în modă au ca element comun faptul că sunt fabricate la Sebeș. De peste o sută de ani, pălăriile confecționate de familia Dădârlat au ajuns peste graniță, mai întâi „dincolo de munți, în Regat”, iar după 1989 și în Europa și alte continente.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, în 1896, într-o vreme când atelierele meșteșugărești de acest gen erau patronate de sași sau unguri, Ioan Dădârlat înființa la Săliștea Sibiului primul atelier românesc de pălării. Datorită transhumanței, pălăriile pentru oieri confecționate de Ioan Dădârlat ajung să fie tot mai căutate și în celelalte zone ale țării, mărturie stând în acest sens și calapoadele păstrate încă de atunci.

„Atelierul se extinde, are mai mulți ucenici, iar pe la 1926 este achiziționată chiar și o camionetă, lucru foarte important pentru această afacere, pentru a putea transporta marfa peste tot”, a declarat  Sanda Dădârlat. Camioneta a luat astfel locul desagilor și a căruței cu coviltir cu care familia Dădârlat transporta pălăriile.

Sanda Dădârlat povestește că însuși Regele Carol I a primit o pălărie de la Ioan Dădârlat, dovadă în acest sens fiind o fotografie păstrată mult timp în familie, dar din care, în anii regimului comunist, de teamă, a fost decupată imaginea suveranului.

Tot în timpul prigoanei comuniste, familia a ascuns în pământ, pentru a nu fi confiscată, o presă, un utilaj esențial în confecționarea pălăriilor. „Încă există acea presă, este încă bună pentru pălăriile tradiționale, dar nu este atât de rapidă ca cele de acum”, spune Sanda Dădârlat.

Afacerea cu pălării a mers foarte bine, iar Ioan Dădârlat a putut să-și întrețină cei opt copii la „școli înalte”, unul terminând chiar Medicina la Paris, dar toți știau să lucreze și în atelierul familiei. „Știau toți să lucreze pălării. Au făcut școli foarte bune, au terminat facultatea la Paris, la Roma. Studenți fiind lucrau în vacanțe și la pălării”, povestește Sanda Dădârlat.

Afacerea a fost dusă mai departe de fiul cel mare, dar războiul și ceea ce a urmat a făcut ca atelierul să fie tot mai mic. Și copiii acestuia au știut cu toții să confecționeze pălării, chiar dacă erau licențiați, spune Sanda Dădârlat.

Din 1990, cel mai mic dintre copiii acestuia, Octavian, a reînceput să lucreze pălării alături de fiul său, Dan, inginer mecanic, de această dată la Sebeș. Trei ani mai târziu, Dan Dădârlat renunță la serviciu și se ocupă exclusiv de afacerea familiei. „A lucrat până în 1993. Începuse să lucreze deja la pălării din 1990. Atunci nu aveam angajați, lucram singuri, ne mai ajutau socrii mei. A renunțat la serviciu și a deschis atelierul. Socrul meu mai avea calapoadele vechi de pălării. Câțiva ani am lucrat doar pălării ciobănești, care atunci încă se vindeau foarte bine. Apoi, am mers în Germania, am adus utilaje noi”, povestește soția acestuia, Sanda Dădârlat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata