Pastorala de Sfintele Paşti 2014 a Patriarhului României

Hristos a înviat!

Preacuviosi si Preacucernici Parinti,

Iubiti credinciosi si credincioase,

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a proclamat anul 2014 ca fiind Anul omagial al Sfintei Spovedanii si al Sfintei Impartasanii, precum si Anul comemorativ al Sfintilor Martiri Brancoveni, intelegand ca exista o legatura duhovniceasca adanca intre iubirea jertfelnica a lui Hristos pentru umanitate, celebrata in Sfanta Euharistie, si iubirea jertfelnica a Martirilor sau a Mucenicilor pentru Hristos, cinstita in slujbele de pomenire a acestora de catre Biserica. In ambele se vede taina Crucii si Invierii lui Hristos, Biruitorul pacatului, al iadului si al mortii, Care daruieste lumii mantuire si viata vesnica.

Martirul crestin este un marturisitor al credintei in Iisus Hristos, care a fost ucis pentru credinta sa. Cel ce marturiseste credinta sa in Hristos in fata oamenilor in timp de prigoana, dar nu a patimit moarte sangeroasa, este considerat de Biserica numai marturisitor, nu si martir sau mucenic.

Suferintele sau patimirile martirului sau ale mucenicului se numesc martiriu, martiraj sau mucenicie. Mantuitorul Iisus Hristos a vorbit despre prigoanele sau persecutiile si despremartiriul sau martirajul pe care le vor indura, din partea iudeilor si a paganilor, ucenicii Sai si cei ce vor crede in El (cf. Matei 5, 11-12; 10, 16-38; Marcu 13, 12; Luca 21, 16; Ioan 15, 18-22; 16, 1-4). Primul martir sau mucenic crestin a fost Arhidiaconul Ştefan, ucis cu pietre de iudei (cf. Fapte 6, 8 pana la 7, 60). Apoi Apostolul Iacov, fiul lui Zevedeu si fratele lui Ioan Evanghelistul, care a fost decapitat din ordinul regelui Irod Agripa, in anul 44. Atunci a fost intemnitat si Sfantul Apostol Petru, care insa a fost eliberat in chip minunat de catre un inger al Domnului (cf. Fapte 12, 1-11). In anul 62, Iacov, ruda Domnului, unul dintre cei 70 de Apostoli, a fost ucis prin aruncare de pe templul din Ierusalim. Sfintii Apostoli Petru si Pavel au fost martirizati la Roma, unul prin rastignire, iar celalalt prin decapitare, in anul 67, in timpul persecutiei imparatului roman Nero.

Intre anii 94-96, Sfantul Apostol Ioan Evanghelistul a fost exilat in insula Patmos, in timpul persecutiei crestinilor declansata de imparatul Domitian. Urmare acestei persecutii, Sfantul Apostol Ioan a scris cartea Apocalipsei in care ii prezinta pe martiri ca fiind cei ce si-au spalat vesmintele lor si le-au facut albe in sangele Mielului Hristos (cf. Apocalipsa 7, 14).

Persecutiile impotriva crestinilor au crescut in amploare si duritate cand au fost initiate de imparatii Traian (in anii 111-112) si Septimiu Sever (in anii 202-203), dar mai ales de imparatii Deciu (in anii 249-250) si Valerian (in anii 257-258), care au trecut de la persecutii sporadice si locale, la persecutii sistematice si generale. Atunci toti cetatenii, inclusiv clerul, trebuiau sa faca dovada loialitatii lor fata de Stat si de imparat printr-un cult public de jertfe aduse zeilor (idolilor) pagani. Astfel, de teama, unii crestini au cedat, jertfind idolilor. De aceea, au fost numiti in limba latina lapsi/cazuti de la credinta.

Insa cele mai lungi si sangeroase persecutii romane impotriva crestinilor au fost cele initiate in Orient de imparatii Diocletian si Galeriu, in 23 februarie 303. Prin patru decrete imperiale succesive (303-304), ei impuneau confiscarea sau distrugerea bunurilor bisericesti, interzicerea savarsirii cultului crestin si obligatia de-a aduce jertfe zeilor pagani (Vezi art. „Martyre”, inDictionnaire de Spiritualité, Beauchesne, Paris, 1980, tome X, pp. 718-720).

In anul 311, imparatul Galeriu, fiind bolnav pe patul de moarte, a incercat sa opreasca persecutia, insa cel care a dat cu adevarat libertate crestinilor a fost Sfantul Constantin cel Mare in anul 313, prin edictul de la Milano. Dupa aceasta data au mai fost unele persecutii in Orient impotriva crestinilor din partea imparatului Liciniu, care insa a fost invins in anul 324 de imparatul Constantin cel Mare, cel ce a sprijinit apoi si mai mult Biserica si a considerat crestinismul ca fiind superior religiei politeiste greco-romane.

Astfel, Sfantul Constantin cel Mare a devenit primul Imparat crestin. El si mama sa, Elena, sunt „egali in cinstire cu Apostolii”. In decursul istoriei Bisericii, in diferite timpuri si locuri, crestinii au mai fost persecutati fie de catre adepti ai altor religii, fie de regimuri politice ostile, ca de pilda regimul comunist, incat numarul martirilor crestini a crescut mereu in istorie pana in zilele noastre, cand multi crestini sunt ucisi mai ales in Orientul Mijlociu, Africa si Asia.

Iubiti fii si fiice duhovnicesti,

Ce invatam de la martiri?

In primul rand, invatam ca iubirea lor pentru Hristos este mai tare decat teama de suferinta si de moarte. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel scrie crestinilor din Roma, orasul in care va fi martirizat prin decapitare: „Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia (…). Precum este scris, pentru Tine suntem omorati toata ziua, socotiti am fost ca niste oi de junghiere. Dar in toate acestea suntem mai mult decat biruitori prin Acela Care ne-a izbavit” (Romani 8, 35-37), adica prin Iisus Hristos.

Aceeasi gandire sau simtire duhovniceasca apostolica intalnim si la Sfintii Martiri care au urmat Apostolilor in primele veacuri crestine, ca, de pilda, la Episcopii Ignatie al Antiohiei, Policarp al Smirnei si Ciprian al Cartaginei.

In al doilea rand, invatam de la martiri ca taria credintei lor sau puterea de a indura pana la moarte toate patimirile vine de la Hristos Insusi, Care tainic este prezent in ei prin Duhul Sfant si ii intareste atat de mult, incat multi dintre ei primesc moartea cu seninatate si bucurie, trezind mirarea si chiar admiratia paganilor. De pilda, Sfantul Ciprian al Cartaginiei, cand primeste vestea condamnarii la moarte, exclama: Deo gratias!, multumesc lui Dumnezeu!, considerand ca a suferi pentru Hristos este o favoare sau o fericire, potrivit cuvintelor Mantuitorului, cand zice: „fericiti veti fi voi cand va vor ocari si va vor prigoni […] pentru Mine” (Matei 5, 11).

Martirii accepta moartea de bunavoie, urmand pildei jertfei lui Hristos, Care a zis: „Nimeni nu ia sufletul de la Mine, ci Eu de la Mine Insumi il pun” (cf. Ioan 10, 18). Acelasi Sfant Parinte martir, Ciprian al Cartaginei, scrie celor ce urmau sa devina martiri: „Nu va inspaimantati de chinuri! Cel Ce este in noi (Hristos, n.n.) este mai mare decat cel ce este in lume” (Epistola 10). Şi Tertulian spunea: Christus in martyre est (Hristos este in martir).

In al treilea rand, martirii ne arata ca traiesc marturisirea lui Hristos cu pretul vietii lor ca pe o jertfa sau o ofranda de sine in care se vede iubirea jertfelnica a lui Hristos Cel rastignit si inviat, suferind impreuna cu martirul si intarindu-l pe acesta. De pilda, Sfantul Apostol Pavel zice:„Pentru mine viata este Hristos, iar a muri este un castig” (Filipeni 1, 21), iar spre sfarsitul vietii, simtind ca va patimi moarte pentru Hristos, zice: „De acum ma jertfesc si vremea despartirii mele s-a apropiat” (2 Timotei 4, 6).

In acelasi sens, Sfantul episcop martir Ignatie al Antiohiei († 107) intelege patimirile sale pentru Hristos ca fiind o jertfa euharistica; el nu doreste doar sa se impartaseasca din Sfanta Euharistie, ci sa devina el insusi euharistie pentru a se uni cu Hristos intr-un act suprem de iubire (cf. Scrisoarea catre Romani 2, 2; 4, 1; 7, 3; Scrisoarea catre Magnezieni 5, 2) (Cf. art. „Martyre”, p. 727).

Jertfa sangeroasa a martirilor a fost considerata a fi un botez al sangelui, prin care se iarta pacatele celor care mor pentru Hristos, chiar daca n-au fost botezati cu apa, dar se iarta si pacatele celor care, desi au fost botezati, au pacatuit dupa botez, martiriul sau mucenicia fiind un „al doilea botez”. Legatura duhovniceasca dintre Botez, Euharistie si Martiriu este motivata si de faptul ca Domnul Iisus numeste Patimirea si Jertfa mortii Sale pe Cruce „pahar si botez” al suferintelor Sale (cf. Marcu 10, 38). De fapt, martirul arata, cu pretul vietii sale, ca pastreaza pana la moarte legamantul de credinta pe care l-a facut cand a fost botezat in apa si Duh Sfant: adica unirea cu Hristos si slujirea Lui ca „unui Imparat si Dumnezeu”.

Vorbind despre martiriu ca botez al sangelui, Sfantul Ioan Gura de Aur zice: „Nu va mirati ca am numit martiriul botez. Caci si aici Se pogoara Duhul cu imbelsugare, si aici se face o curata si frumoasa curatire a sufletului. Şi dupa cum se spala cei botezati in apa, tot astfel si mucenicii se spala in sangele lor” (Sfantul Ioan Gura de Aur, „La mucenicul Lucian”, PG 50, 522, cf. Episcopul Sofian Brasoveanul, „Martiri, martiriu si marturie dupa Sfantul Vasile cel Mare”, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2005, p. 85).

In al patrulea rand, martirii ne arata credinta lor puternica in Invierea de obste, prin legatura lor vie cu Hristos Cel rastignit si inviat, Care zice: „Eu sunt Invierea si Viata; Cel ce crede in Mine, chiar daca va muri, va trai. Şi oricine traieste si crede in Mine nu va muri in veac” (Ioan 11, 25-26). Şi dupa cum Hristos Cel rastignit si inviat a biruit pacatul si moartea, tot asa Sfintii Martiri, uniti cu Hristos prin iubire jertfelnica, devin „Buni Biruitori Mucenici” – dupa cum ii numeste Biserica Ortodoxa.

Cartea Apocalipsei ne arata ca sufletele martirilor se afla in legatura apropiata cu Hristos, Mielul de jertfa, Care a ridicat pacatul lumii prin moartea Sa jertfelnica si prin invierea Sa preaslavita: „(…) am vazut, sub Jertfelnic, sufletele celor injunghiati pentru Cuvantul lui Dumnezeu si pentru marturia pe care au dat-o (…). Acestia sunt cei ce vin din stramtorarea cea mare si si-au spalat vesmintele lor si le-au facut albe in sangele Mielului. Pentru aceea sunt inaintea tronului lui Dumnezeu, si Ii slujesc ziua si noaptea in templul Lui, si Cel ce sade pe tron ii va adaposti in cortul Sau” (Apocalipsa 6, 9; 7, 14-15).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata