Patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, a murit într-un accident rutier

Patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, ar fi murit duminică, 22 mai,  într-un accident rutier în judeţul Ilfov, au declarat surse judiciare.

Oficiali din Poliţia Ilfov au precizat că în maşină s-au găsit actele lui Condrea.

Directorul SABIF, Alis Grasu, a afirmat că în jurul orei 18,58 a fost înregistrat un apel privind un accident rutier grav în comuna Corbeanca.

”Am primit un apel în jurul orei 18,58, în urma unui accident foarte grav în comuna Corbeanca. În maşină se afla un bărbat, singur, în jur de 40 de ani. Echipajul SABIF a ajuns în 10 minute. Bărbatul prezenta leziuni extrem de grave. La scurt timp a ajuns la faţa locului şi o altă maşina de tip C. S-au făcut manevre salvatoare de viaţă, dar, din păcate, leziunile foarte grave erau incompatibile cu viaţa”, a precizat Alis Grasu.

Poliţiştii au deschis, duminică, dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul accidentului rutier în care şi-ar fi pierdut viaţa patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, au declarat  oficiali ai Poliţiei Ilfov.

Citeste si:  Adam Schiff îl avertizează pe Mike Pompeo împotriva intimidării martorilor

Ancheta în acest dosar a fost preluată de procurori, care vor decide dacă încep urmărirea penală in rem, cel mai probabil în cursul zilei de luni.

Un procuror de la Parchetul Buftea a efectuat, duminică seara, cercetarea la faţa locului, iar anchetatorii au ridicat probe. Dosarul va fi preluat de procurorul care investighează şi cazul dezinfectanţilor diluaţi din spitale, în care Hexi Pharma a fost pusă sub acuzare.

Maşina în care s-ar fi aflat Condrea mergea cu o viteză de aproximativ 150 de kilometri pe oră, potrivit unei declaraţii făcute de un martor la faţa locului.

O persoană apropiată patronului Hexi Pharma, persoană care a sosit la locul accidentului rutier mortal produs duminică seara în comuna Corbeanca, l-ar fi recunoscut pe Dan Condrea după hainele cu care acesta era îmbrăcat, au declarat  surse din Poliţie.

Potrivit acestora, pe şosea, la locul unde a avut loc accidentul, oamenii legii nu au găsit urme de frânare. Urmează să se facă o expertiză a maşinii.

Citeste si:  Ponta: E o mare suferinţă să văd că sora şi mama sunt linşate mediatic doar ca să fiu eu lovit politic

Medicii legişti vor face un test ADN pentru a confirma identitatea celui mort în accident.

*** Condrea urma să fie reaudiat la PÎCCJ şi pus sub urmărire penală

Patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, urma să se prezinte luni, 23 mai, la Parchetul General pentru a fi reaudiat, dar şi pentru a fi pus sub urmărire penală şi, cel mai probabil, să fie luată o măsură preventivă faţă de acesta, după ce în dosar fuseseră strânse mai multe probe, au declarat surse judiciare.

Potrivit aceloraşi surse, el aflase încă de vineri de ultimele probe adunate şi că urma să dea explicaţii luni în legătura cu acestea.

De asemenea, surse judiciare susţin că fuseseră ridicate toate contractele de achiziţii dar şi aduse probele efectuate în legătură cu substanţele, iar Dan Condrea trebuia să dea explicaţii anchetatorilor. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata