Percheziţiile de la CNA au legătură cu amendarea a patru televiziuni

Perchezițiile DNA efectuate joi, 30 octombrie, la sediul CNA au legătură cu întocmirea unor sesizări cu date de identificare nereale, în urma cărora au fost amendate posturile Antena 3, Estrada TV, Etno TV și Taraf TV, au declarat  surse judiciare.

Potrivit surselor citate, în prima parte a anului 2014, președintele CNA, Laura Georgescu, a făcut demersuri pentru întocmirea unor sesizări cu date de identificare nereale în vederea înregistrării unor lucrări ce au intrat în analiza plenului CNA și care au fost soluționate prin sancționarea cu amendă a posturilor de televiziune Antena 3 și Estrada TV, Etno TV și Taraf TV.

Aceleași surse susțin că posturile de televiziune au fost sancționate cu amendă într-un interval de câteva luni, în perioada 2013-2014, și de circa opt ori.

Procurorii DNA efectuează joi percheziții în biroul secretariatului CNA, biroul președintei instituției, Laura Georgescu, cel al membrului CNA Lorand Turos și al secretarei Valentina Petcu, precum și în biroul utilizat de directoarea compartimentului monitorizare.

„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în anul 2014. În cursul zilei de 30 octombrie 2014, urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate mai multe percheziții domiciliare la sediul unei instituții publice, situată în municipiul București”, se arată într-un comunicat al DNA transmis joi .

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata