Peste 80 de ţări s-au angajat, la Berlin, să combată evaziunea fiscală prin schimbul de informaţii financiare

Peste 80 de țări s-au angajat miercuri, 29 octombrie, la Berlin, să înființeze până în 2017 sau 2018 un sistem de schimb automat de informații financiare, un progres notabil în lupta împotriva fraudei fiscale și totodată o lovitură la adresa secretului bancar, relatează AFP.

Un acord multilateral în acest sens a fost încheiat în finalul Forumului mondial privind transparența și schimbul de informații, care a găzduit circa o sută de delegații marți și miercuri în capitala germană.

Dintre statele semnatare, 51 s-au angajat să înceapă schimbul de informații din septembrie 2017, urmând ca fiecare dintre ele să stabilească în acest scop o autoritate națională însărcinată cu colectarea și transmiterea către alte state a informațiilor bancare referitoare la străinii cu drept de ședere pe teritoriul său. Obiectivul urmărit astfel este ca fiecare administrație fiscală să știe ce active financiare au plasat contribuabilii săi în străinătate.

Între semnatare se numără statele membre ale Uniunii Europene, dar și principate atașate secretului bancar ca Liechtensteinul sau paradisuri fiscale cum sunt Insulele Cayman sau Insulele Virgine britanice.

Alte 30 de state s-au angajat, într-un acord separat, să se alăture acestor schimburi din 2018, între ele figurând țări ca Austria, dar și Elveția, etalon al secretului bancar, și importante piețe financiare cum sunt insulele Bahamas sau Emiratele Arabe Unite.

Acordul anunțat miercuri are la bază normele internaționale CRS (Common Reporting Standard) ale OCDE (Organizația pentru cooperare și dezvoltare economică), iar ‘declanșatorul’ acestor măsuri l-au reprezentat Statele Unite Unite ale Americii cu legea Facta, care obligă băncile străine să declare sistematic la autoritățile fiscale federale conturile și depozitele clienților americani.

Ulterior, cinci țări europene, în frunte cu Franța și Germania, susținute apoi de Uniunea Europeană și G20, au cerut generalizarea schimbului automat de informații pe baza normelor OCDE. După un angajament formal al UE cu privire la 2017 anunțat acum două săptămâni, forumul de la Berlin a permis depășirea cadrului european.

‘Secretul bancar sub vechea sa formă și-a trăit traiul’, a afirmat ministrul german al finanțelor, Wolfgang Schaeuble, gazda conferinței, citat în cotidianul Bild de miercuri, apreciind că fraudatorii se vor confrunta de acum înainte cu un risc ‘foarte mare’ de a fi descoperiți.

Țările care nu participă la schimbul automat de informații vor face obiectul unei liste oficiale a OCDE, susceptibilă să îndepărteze unele organizații internaționale și fonduri de investiții exigente. Totuși, această amenințare este considerată drept ‘slabă’ de unii experți în combaterea fraudei fiscale, cum este Andres Knobel de la grupul de presiune internațional Tax Justice Network, potrivit căruia acordul de la Berlin constituie ‘o primă etapă importantă’, dar nu semnalează ‘sfârșitul secretului bancar’.

Normele OCDE prezintă mai multe deficiențe, conform unui recent raport realizat de Tax Justice Network. Astfel, pentru a transmite informații din 2017, băncile vor colecta date începând din 2016 cu privire la conturile de peste 250.000 de dolari. Or, acest interval le permite fraudatorilor să-și distribuie averile în mai multe conturi sub această limită, remarcă autorii raportului.

În același timp, în pofida acordului multilateral, statele vor putea alege, de la caz la caz, cu cine schimbă automat informații. De exemplu, Elveția a anunțat deja că nu le va transmite informații decât țărilor ‘considerate drept importante /…/ pentru industria financiară’ helvetică — sau, cu alte cuvinte, eventualele depozite făcute de cetățeni bogați ai unor țări sărace riscă să rămână necomunicate.

În fine, cei care fraudează se vor putea ascunde în continuare în spatele unor societăți-paravan, întrucât băncile nu vor fi obligate să dezvăluie identitatea beneficiarilor decât în legătură cu veniturile obținute din investiții, și nu din activități comerciale, de exemplu.

Circa 5.800 de miliarde de euro sunt ascunși în paradisuri fiscale, ceea ce se traduce prin pierderi de 130 de miliarde pe an pentru administrațiile fiscale din lumea întreagă, potrivit economistului Gabriel Zucman, specialist în probleme de fraudă fiscală. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata