Pod aerian cu Barcelona, de pe Aeroportul Iaşi

Conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a inaugurat, duminică, 27 martie, cursa Iaşi-Barcelona şi retur, oraşul fiind conectat astfel, pentru prima dată, cu o destinaţie directă din Spania.

Începând de duminică, locuitorii din zona estică a României pot zbura direct spre Barcelona de două ori pe săptămână, marţea şi duminica.

”Prin introducerea unei noi rute spre Estul Europei, Aeroportul Iaşi naşte noi punţi către lume, şi, pentru prima dată suntem conectaţi direct cu Spania, prin Barcelona. (…) Legătura cu o astfel de metropolă înseamnă şansă în plus pentru turism, pentru mediul academic, inclusiv pentru mediul de afaceri. Nu în ultimul rând, această rută este benefică pentru traficul etnic deoarece foarte mulţi concetăţeni de-ai noştri lucrează acolo. Acum au posibilitatea să ajungă mai uşor acasă şi să fie, la rândul lor, vizitaţi de familie”, a declarat Marius Bodea, preşedintele CA al Aeroportului Internaţional Iaşi.

Cursele spre Barcelona sunt operate de compania Blue Air.

În perioada următoare alte două zboruri externe vor fi introduse în orarul de zbor de la Aeroportul Iaşi: Bruxelles şi Koln. Totodată, de la 1 octombrie vor deveni operaţionale şi cursele directe Iaşi-Cluj-Timişoara-Iaşi şi Iaşi-Timişoara-Cluj-Iaşi. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata