Polonia: 11 persoane şi-au pierdut viaţa după prăbuşirea unui avion al unui club de paraşutism

Unsprezece persoane au murit și o alta a fost rănită după prăbușirea unui avion aparținând unui club de parașutism din Czestochowa, în sudul Poloniei, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciilor de intervenție, informează AFP.

‘Douăsprezece persoane s-au aflat la bordul avionului, una singură a supraviețuit și a fost transportată la spital în stare gravă’, a afirmat Justyna Sochacka.

Avionul, un Piper Navajo, a decolat de pe aeroportul Rudniki, lângă Czestochowa, cu 11 parașutiști la bord și pilotul, potrivit martorilor citați de agenția de știri PAP. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata