Polonia a inaugurat un terminal de gaze naturale lichefiate prin care intenţionează să-şi reducă dependenţa de Rusia

Premierul polonez, Ewa Kopacz, a inaugurat luni, 12 octombrie, la Swinoujscie (nord-vestul țării), primul terminal polonez de gaze naturale lichefiate (GNL) destinat să garanteze independența energetică a Poloniei, în special față de Rusia, transmite AFP.

Terminalul GNL de la Swinoujscie va avea o capacitate inițială de cinci miliarde metri cubi pe an, adică o treime din gazul natural consumat de Polonia, dar în următorii ani capacitatea sa va fi extinsă până la 7,5 miliarde metri cubi. De asemenea, autoritățile poloneze vor să extindă rețeaua de gazoducte pentru a permite transportarea gazului de la Swinoujscie către țările vecine: Cehia, Slovacia, Ucraina și Lituania.

‘Polonia și-a îndeplinit obiectivul strategic, suntem independenți în materie de gaze naturale’, a declarat Ewa Kopacz la ceremonia de inaugurare a terminalului LNG de la Swinoujscie, în apropiere de granița cu Germania, o investiție de 720 milioane de euro. ‘Această investiție este prima de acest gen din Polonia și de asemenea unică în această parte a Europei’, a adăugat Ewa Kopacz.

În prezent, o treime din gazele naturale consumate de Polonia sunt asigurate din resursele proprii, aproximativ 40% sunt importate din Rusia și 20% din Asia Centrală. Polonia, o țară cheie pentru tranzitul gazelor naturale rusești spre Europa Occidentală, a criticat planurile grupului Gazprom de a extinde conducta care face legătura directă între Rusia și Germania, ocolind țările din Europa de Est care sunt dependente de gazul rusesc.

Primul transport de GNL, provenit din Qatar, va ajunge la terminalul de la Swinoujscie la mijlocul lunii decembrie, iar livrările comerciale sunt programate a începe în 2016. Polonia a semnat încă din 2009 un contract pe 20 de ani cu firma Qatargas pentru livrarea de gaze naturale spre terminalul de la Swinoujscie. Decizia de a construi acest terminal a fost luată în 2006, dar lucrările de construcție, atribuite firmei italiene Saipem (parte din grupul ENI), care trebuiau conform calendarului inițial să se încheie la mijlocul lui 2014 au înregistrat unele întârzieri. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata