Ponta: Proiectul de buget pe 2015 nu prevede noi taxe şi impozite

Proiectul de buget pe 2015 nu prevede noi taxe și impozite, iar micșorările de bugete de la anumiți ordonatori se datorează faptului că scăderea CAS cu cinci puncte procentuale se aplică și instituțiilor publice și, totodată, situației generate de sumele plătite ca titluri executorii care nu se mai regăsesc în bugetul pe anul viitor, a declarat vineri premierul Victor Ponta, la Palatul Victoria.

„Vreau să precizez încă o dată că proiectul de buget nu prevede noi taxe și impozite, niciun fel de noi taxe și impozite, ci doar ceea ce este deja în vigoare, că sunt toate măsurile economice și sociale. Mă refer la scăderea CAS, la scutirea de impozit a profitului reinvestit, (…) și am adoptat ordonanța de urgență prin care definim pachetele all inclusive în turism, care vor beneficia de TVA scăzut”, a spus Victor Ponta în ședința extraordinară a Executivului.

El le-a cerut miniștrilor să explice situațiile în care sunt prevăzute scăderi de buget.

„Acolo unde există, și vă rog pe toți miniștrii să explicați acest lucru, pentru că, până la urmă, e obligația noastră să explicăm, acolo unde apar scăderi în diverse bugete, apar din două motive. În primul rând, scăderea CAS cu cinci puncte procentuale se aplică și la instituțiile publice, adică și la cheltuielile noastre cu salarii se scad 5%, că plătim mai puțin CAS, nu doar privatul, ci și instituția publică. Și, de asemenea, titlurile executorii, hotărârile judecătorești pe care le-am plătit și pe care le plătim în continuare e normal să nu mai apară în buget”, a afirmat Victor Ponta.

Șeful Executivului le-a solicitat colegilor de Cabinet să precizeze că ideea că investițiile pentru anul viitor scad nu este corectă.

„Mai vreau să vă rog pe toți colegii de Guvern să precizați, pentru că am văzut o critică și e important să vorbim cu cifre — cum e cu investițiile. Sunt prevăzute 44 de miliarde de lei, cu nouă miliarde de lei în plus față de anul 2014. Deci ideea că scad investițiile nu e corectă. Pur și simplu nu e corectă. Nu cred că trebuie să comentăm mai mult decât atât”, a spus Victor Ponta. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citiţi şi:

Guvernul a aprobat proiectul legii bugetului de stat pe 2015

625 de milioane de lei – suma prevăzută în 2015 în bugetul programelor naţionale de sănătate

DNA a avut anul acesta 20 de milioane de euro şi va avea, anul viitor, 22 de milioane de euro, declară premierul Ponta

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata