Premierul Li Keqiang: Comerţul China-CEEC va depăşi, în 2014, pentru prima oară, 60 miliarde de dolari

Cea de-a treia reuniune a șefilor de State și de Guverne din China și Europa Centrală și de Est va avea loc marți, 16 decembrie, în Serbia, la Belgrad.

La această reuniune va participa şi premierul Republicii Populare China, Li Keqiang, care a acordat cu acest prilej un interviu comun mass-media din ţările Europei Centrale şi de Est, printre care şi Agerpres. Li Keqiang a vorbit despre proiectele majore din regiune sprijinite de Republica Populară Chineză, despre schimburile comerciale, care, spune el, ar putea depăşi în acest an, pentru prima oară, 60 miliarde euro, dar şi despre iniţiativele ce vor prezentate cu ocazia reuniunii de la Belgrad.

Totodată, premierul chinez a afirmat că, în ceea ce priveşte construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, pregătirile pentru demararea construcţiei ar trebui încheiate cât mai repede şi a subliniat participarea activă a companiilor chineze la proiecte energetice din România, cum ar fi centrala de la Rovinari, centrala Mintia-Deva şi hidrocentrala Tarniţa.

ÎNTREBARE: Prima reuniune a liderilor din China şi statele din Europa Centrală şi de Est (CEEC) a avut loc la Varşovia în 2012, iar apoi lideri din 17 ţări s-au întâlnit pentru a doua oară la Bucureşti în 2013. Care au fost rezultatele acestor două întâlniri şi cum au contribuit acestea la promovarea cooperării, dezvoltarea şi îmbunătăţirea vieţii populaţiei din aceste state?

Li Keqiang: În ceea ce priveşte cooperarea China-CEEC, reuniunea anuală a şefilor de Guvern reprezintă cel mai important mecanism, cel mai sigur sprijin şi cea mai puternică garanţie. Aşa cum spun chinezii: ‘O locomotivă puternică conduce trenul mai repede.’ De la Varşovia la Bucureşti, ambele reuniuni au contribuit la promovarea la un nivel mai înalt a cooperării China-CEEC.

Cele 12 măsuri ale Chinei pentru promovarea cooperării prieteneşti cu ţările din Europa Centrală şi de Est adoptate la Varşovia şi Principiile de cooperare stabilite la Bucureşti includ 50 de iniţiative de cooperare, extindere a finanţării, comerţ, conectivitate, energie verde, precum şi schimburi la nivel local şi la nivel de persoane. Aceste iniţiative au fost bine primite şi susţinute de către toate părţile implicate. Linia specială de credit în valoare de 10 miliarde de dolari şi Fondul de investiţii şi cooperare China-CEEC au oferit soluţii efective de finanţare pentru companii din ţările Central şi Est Europene.

Mai multe proiecte majore, precum termocentrala Stanari din Bosnia şi Herţegovina, podul Mihajlo Pupin din Belgrad, autostrada Bar-Boljare din Muntenegru şi calea ferată Budapesta-Belgrad cu siguranţă vor da un impuls dezvoltării locale şi vor aduce beneficii populaţiei din zonele respective. Comerţul între China şi ţările din Europa Centrală şi de Est este de aşteptat să depăşească anul acesta pentru prima dată 60 de miliarde de dolari.

Produsele din ţările Central şi Est Europene au câştigat din ce în ce mai mult teren în gospodăriile chineze. Statisticile preliminare arată că sunt aproape 1.000 de companii din ţările Central şi Est Europene care operează în China. Evenimente precum simpozionul la nivel înalt al think-tank-urilor, forumul de cooperare culturală, dialogul privind politica educaţională şi forumul tinerilor lideri politici au contribuit la o mai mare apropiere Chinei şi a ţărilor Central şi Est Europene şi la promovarea dialogului şi a schimburilor între diferite culturi şi civilizaţii.

Cooperarea China-CEEC a avut un start bun la Varşovia şi a fost ridicată la un nivel mai înalt la Bucureşti. Cea de-a treia reuniune a liderilor va avea loc în curând la Belgrad, pe 16 decembrie, şi doresc să transmit felicitări Serbiei din partea Guvernului chinez. Toate pregătirile sunt acum în derulare.

AGERPRES: China şi România au dezvoltat o cooperare productivă şi pragmatică în cadrul Cooperării China-CEEC, în special în domeniul energiei. Grupul Energetic Nuclear General din China (China General Nuclear Power Group — CGN) va dezvolta noi unităţi pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă. Sunt şi alte companii chineze interesate să participe la proiecte energetice în România?

Li Keqiang: Anul trecut, cea de-a doua întâlnire a şefilor de Guvern din China şi ţările Central şi Est Europene s-a desfăşurat cu succes în România, reprezentând o piatră de temelie în procesul de cooperare China-CEEC. Principiile de cooperare de la Bucureşti, stabilite la această reuniune, prevăd un plan cuprinzător, identificând proiectele şi domeniile prioritate de cooperare. Pe durata anului trecut, aceste principii au fost implementate pas cu pas. În acest cadru, cooperarea pragmatică China-România a cunoscut o dezvoltare accelerată, cu descoperiri importante în special în domeniul energiei, inclusiv energia nucleară, energia hidro şi a cărbunelui.

Tehnologia nucleară a Chinei se dezvoltă rapid şi este caracterizată prin operaţiuni sigure şi stabile, o experienţă bogată privind construcţia şi cea mai mare capacitate energetică nucleară aflată în construcţie.

Din 2013, Guvernele şi mediile de afaceri chinez şi român au semnat o serie de documente privind cooperarea energetică nucleară şi care au pus o bază legală pentru cooperare în viitor. CGN a câştigat licitaţia pentru unităţile 3 şi 4 de la centrala Nucleară de la Cernavodă. Companiile din ambele ţări trebuie să-şi intensifice eforturile şi să încheie pregătirile pentru demararea construcţiei cât mai repede posibil.

Companii chineze participă activ la proiecte cum ar fi centrala energetică de la Rovinari, centrala energetică Mintia-Deva şi hidrocentrala Tarniţa. China îşi va împărtăşi experienţa şi va spori schimburile cu România pentru a creşte cooperarea practică în domeniul energiei şi pentru a obţine rezultate profitabile pentru ambele părţi

ÎNTREBARE: Ce iniţiative va prezenta China la întâlnirea de la Belgrad?

Li Keqiang: Sunt încrezător că Principiile de cooperare de la Belgrad care vor fi date publicităţii la reuniune vor stabili pe mai departe noi măsuri şi propuneri pentru o cooperare mai strânsă şi o înţelegere reciprocă mai profundă şi se vor constitui ca o agendă upgradată de cooperare, care va merge în paralel cu Principiile de cooperare de la Bucureşti.

China va prezenta următoarele iniţiative la această reuniune: construirea unei linii expres pe uscat şi pe mare între China şi Europa, pornind de la calea ferată Budapesta-Belgrad, şi portul grecesc Pireu, pentru a creşte nivelul de conectivitate regională; începerea discuţiilor privind o agendă pe termen mediu pentru cooperarea China-CEEC pentru a contura un plan comun de cooperare în viitor; stabilirea unui pachet de propuneri privind cooperarea financiară pentru a facilita colaborarea în domeniul afacerilor; desemnarea anului 2015 drept Anul turismului, cooperării şi promovării China-CEEC cu scopul de a aprofunda schimburile inter-personale. Aştept cu nerăbdare, cu mare încredere să-i întâlnesc la Belgrad pe liderii celor 16 ţări.

ÎNTREBARE: Care sunt avantajele statelor din Europa Centrală şi de Est (CEEC) în cooperarea cu China? Cum îşi pot creşte statele din CEEC exporturile spre China pentru a echilibra balanţa comercială bilaterală?

Li Keqiang: China şi statele din Europa Centrală şi de Est (CEEC) se află la un nivel de dezvoltare similar şi se bucură de puncte tari similare. În plus, economiile lor au un grad mare de complementaritate. Statele CEEC au baze industriale solide, un grad avansat al ştiinţei, tehnologiei şi educaţiei precum şi resurse umane bogate. În acelaşi timp, au nevoie urgentă de mai multă finanţare pentru a-şi îmbunătăţi şi moderniza infrastructura.

La rândul său, China are un sistem industrial bine pus la punct, un sector manufacturier cu costuri reduse şi rezerve valutare adecvate, care ar putea acoperi necesităţile CEEC în domeniul infrastructurii, comerţului şi investiţiilor. Guvernele tuturor ţărilor noastre se confruntă cu provocarea dezvoltării economiei şi îmbunătăţirii vieţii cetăţenilor. China se deschide rapid către Vest, iar CEEC acordă o importanţă mai mare cooperării cu Estul. Acest lucru face ca politicile noastre să se alinieze între ele. Oamenii din ţările noastre se bucură de o prietenie tradiţională, respect şi încredere reciprocă.

În ultimii trei ani, dezvoltarea infrastructurii a fost prioritatea, iar cooperarea în marile proiecte instrumentul. Cu sprijinul diverselor forme de investiţii şi finanţare, China şi CEEC au făcut progrese solide în cooperarea practică în domeniile comerţului, investiţiilor, conectivităţii, ştiinţei, tehnologiei, energiei, precum şi în domeniul schimburilor locale şi interumane. Acest lucru a promovat dezvoltarea noastră reciprocă şi a adus beneficii reale pentru cetăţenii noştri.

În ultimii ani a avut loc o creştere rapidă a schimburilor comerciale între China şi CEEC. În special, exporturile CEEC spre China au crescut mult mai rapid decât importurile lor din China. În perioada ianuarie-noiembrie a acestui an, creşterea exporturilor CEEEC spre China a fost cu cinci puncte procentuale mai mare decât cea a importurilor din China, iar comerţul bilateral se îndreaptă spre un echilibru primar.

China nu intenţionează să urmărească realizarea unui surplus al balanţei comerciale. Uşa pieţei chineze este întotdeauna deschisă, iar China este favorabilă unei mai mari cooperări ca o modalitate pentru reducerea dezechilibrelor comerciale.

În ultimul an, China a găzduit un Târg CEEC şi a organizat mai multe evenimente de promovare a CEEC cu ocazia Târgului Internaţional pentru Investiţii şi Comerţ din China, Târgului Internaţional pentru Companiile Mici şi Mijlocii din China şi altor expoziţii bine-cunoscute.

Acestea au ajutat la creşterea exporturilor produselor de calitate din CEEC în China şi, de asemenea, la satisfacerea cererilor consumatorilor chinezi. Cooperarea în domeniul inspecţiilor de calitate între China şi CEEC a fost sporită.

În acest an, China a semnat acorduri de cooperare cu mai multe ţări, inclusiv Ungaria şi Letonia. Cu ocazia vizitei mele, China şi Serbia vor semna un acord cu privire la normele de carantină şi sănătate pentru exporturile de carnea de vită şi oaie din Serbia spre China. Vom continua să încurajăm companiile chineze competitive şi reputabile să investească în CEEC şi să demareze diferite forme de cooperare. Sperăm, de asemenea, că CEEC vor pune la dispoziţia companiilor chineze un mediu de afaceri mai corect şi mai transparent şi vor oferi firmelor chineze proceduri mai rapide de eliberare a vizelor şi autorizaţiilor de muncă. Sunt încrezător că, atâta timp cât vom lucra împreună spre acelaşi obiectiv, vom putea să facem noi progrese în cooperarea China-CEEC şi să avansăm spre o structură de cooperare completă, extinsă şi pe mai multe nivele.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata