Primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, reţinut de DNA

Primarul din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, a fost reținut, marți, 28 octombrie, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, fiind acuzat de fapte de corupție în dosarul Microsoft, au declarat surse judiciare.

În același dosar au mai fost reținuți luni fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu și oamenii de afaceri Dorin Cocoș și Nicolae Dumitru, cunoscut sub numele de „Niro”.

Toți patru vor fi prezentați marți la Înalta Curte de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata