Primul monument în onoarea Wikipedia va fi în Polonia

Primul monument din lume în onoarea Wikipedia va fi în orașul Slubice din Polonia, în apropiere de frontiera cu Germania, unde autoritățile locale doresc să evidențieze activitatea celei mai consultate enciclopedii libere pe internet, relatează vineri EFE.

‘Obiectivul acestui monument este de a evidenția rolul cooperării internaționale, al conlucrării tuturor acestor persoane care își unesc eforturile în mod dezinteresat pentru binele celorlalți, pentru a promova cultura și cunoașterea’, au semnalat, vineri, pentru agenția spaniolă de presă, surse din cadrul primăriei localității.

Inițiativa îi aparține lui Krzysztof Wojciechowski, director al Collegium Polonicum din Slubice, și de la început a avut sprijinul primăriei.

‘Ideea reflectă aspirațiile orașului nostru, care, deși este mic, vrea să fie un centru academic de referință, un oraș pentru tineri’, a explicat presei locale locțiitorul primarului din Slubice, Piotr Luczynski.

Monumentul, conceput de Mihran Hakobyan, artist armean licențiat la Slubice, va fi inaugurat la 22 octombrie, în prezența unor responsabili ai Wikipedia.

Ediția în poloneză a Wikipedia se numără printre cele mai active din lume de la intrarea ei în funcțiune în 2001 și numără peste un milion de articole în prezent. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata