Probabilitate redusă ca noua rachetă portantă a NASA să fie lansată înainte de 2018

Noua rachetă cu capacitate mare de transport pe care o dezvoltă NASA, concepută pentru viitoarele misiuni cu echipaj uman spre Lună și Marte, nu va fi testată, cel mai probabil, înainte de luna noiembrie a anului 2018, cu aproape un an mai târziu decât estimările inițiale, conform unor reprezentanți ai NASA citați de Reuters.

Agenția spațială americană susține că, ținând cont de situația tehnică și financiară a proiectului de construcție a noii rachete Space Launch System (SLS), există o probabilitate de 70% ca prima lansare să aibă loc în noiembrie 2018.

NASA apreciază că ar putea cheltui aproximativ 12 miliarde de dolari pentru construcția celei dintâi dintre cele trei variante ale rachetei SLS, precum și a rampei de lansare și a sistemului de alimentare cu combustibil.

Prima rachetă din noua generație ar putea fi totuși gata de lansare încă din decembrie 2017, termen limită anunțat inițial, însă, conform specialiștilor NASA, există o probabilitate „semnificativ mai mică” de 70%, procentaj de încredere necesar pentru anunțarea unor termene limită pentru noile programe derulate de NASA, conform lui Bill Gerstenmaier, administrator asociat al NASA.

‘Dorim să ne asumăm acest termen limită (noiembrie 2018) și să demonstrăm că putem să-l respectăm”, l-a completat celălalt administrator asociat al NASA, Robert Lightfoot.

Pentru respectarea acestui termen limită, NASA alocă anual 1,3 miliarde de dolari din bugetul său. În afara proiectului noii rachete, NASA are în derulare și proiectul construcției noii capsule Orion de explorări spațiale, pentru care alocă anual 1,5 miliarde de dolari.

Racheta SLS va putea transporta 70 de tone până pe o orbită aflată la 160 de kilometri de Pământ. Versiunile ulterioare ale acestei rachete vor putea transporta până la dublul acestei încărcături, fiind concepute pentru misiunile cu echipaj uman spre Lună și Marte. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata