Procurorul ieşean Emilian Eva ar fi tranzacţionat peste 200 de picturi

Procurorul Emilian Eva de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași este cercetat de DNA pentru că, în perioada noiembrie 2014 – iunie 2015, ar fi tranzacționat peste 200 de picturi, cu o valoare de piață de aproximativ 300.000 de euro, deși calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerț, au declarat joi, surse judiciare.

În cazul magistratului există suspiciuni cu privire la săvârșirea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, dar și de fals în declarații.

Potrivit surselor, procurorii DNA fac cercetări în legătură cu faptul că procurorul Eva ar fi introdus pe piața de artă și tranzacționat sub diverse forme, direct sau prin intermediari — case de licitații, magazine online—, vânzarea directă către persoane interesate de investiții în artă, exporturi în țări din spațiul comunitar, bunuri culturale mobile, prezentate drept autentice, despre o parte din acestea existând date că sunt false.

Aceleași surse susțin că principali furnizori ar fi fost un doctor de la Spitalul Județean ”Sfântul Spiridon” din Iași, cunoscut colecționar de artă, dar și un samsar de opere de artă.

Magistratul, precizează sursele, ar fi fost sprijinit de către Ioan Eva, nepot al său și asistent medical în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase ”Sfânta Parascheva” din Iași.

Procurorii DNA efectuează joi percheziții la biroul lui Emilian Eva, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, și la domiciliul acestuia, au menționat sursele.

El ar fi implicat în dosarul în care se fac percheziții în 10 locații situate în municipiul Iași, dintre care una este sediul unei instituții publice, într-un dosar privind fapte în legătură cu protejarea patrimoniului cultural național mobil.

Sursele au mai arătat că cel mai probabil la finalul perchezițiilor Emilian Eva va fi adus la DNA — Structura Centrală.

Procurorul Emilian Eva este cel care a instrumentat, printre altele, dosarul privind privatizarea ICA în care Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: bzi.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata