Programul de minimis, parte a finanţărilor guvernamentale de până la 0,4% din PIB

Guvernul va aloca 0,4% din PIB-ul României întreprinderilor mici și mijlocii, iar programul de minimis este parte a acestui proiect, a declarat marți Florin Jianu, ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism.

Primele 33 de companii care au accesat finanțări prin programul de minimis au semnat acordurile de finanțare marți, în prezența premierului Victor Ponta și a ministrului Florin Jianu.

Înscrierea în cadrul schemei de ajutor de minimis s-a realizat on-line în perioada 15 — 24 ianuarie 2014, punctajul obținut în urma evaluării electronice fiind dat în funcție de cheile de interes ale Guvernului, precum numărul locurilor de muncă nou create, sectorul de activitate, locul implementării proiectului (rural, zonă defavorizată, urban).

„Pe lângă acest program, vom demara de săptămâna viitoare o caravană prin care dorim să promovăm la nivel național obiectivele legii IMM-urilor care a fost votată de Parlament săptămâna trecută”, a specificat Florin Jianu.

Pe durata înscrierii în cadrul schemei de minimis au depus planuri de investiții în vederea obținerii finanțării 7.138 aplicanți, au fost verificate până în prezent 566 și acceptate la finanțare 263 de planuri de investiții. Începând cu data de 16 aprilie 2014, oficiile teritoriale vor semna primele 263 de acorduri de minimis pentru acest an.

Bugetul total alocat schemei de ajutor de minimis este de 500 milioane lei, din care 250 milioane lei aferente anului fiscal 2014 și 250 milioane lei aferente anului fiscal 2015. Numărul minim estimat de IMM-urile beneficiare de ajutor de minimis este de 1.100 beneficiari, din care 550 pentru anul 2014. Cu toate acestea, din planurile evaluate până în prezent, din diferențele de sume nerambursabile solicitate, numărul minim de beneficiari va crește per total la 1.250. Suma maximă de finanțare pentru un proiect este de 100.000 de euro pe o perioadă de doi ani fiscali consecutivi, reprezentând maximum 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile.

Cu prilejul conferinței de înmânare a acordurilor de finanțare, premierul Victor Ponta a anunțat că Parlamentul a adoptat marți Legea insolvenței.

„Legea trebuie să scoată de pe piață evazioniștii, pe cei care au creat imaginea că în România fraierii plătesc taxe și impozite. Eu nu spun că suma pe care o primiți ca ajutor de minimis este suficientă, dar spun că este un bun început. Este esențial să accesăm în continuare fonduri europene„, a precizat Victor Ponta. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata