Programul „Prima Casă”, extins pentru românii din diaspora

Guvernul a aprobat în ședința de marți, 7 octombrie, proiectul de hotărâre privind normele de implementare a programului „Prima Casă”, în sensul în care de acest program pot beneficia și românii din diaspora, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului Corneliu Calotă.

Este vorba despre cetățenii români din străinătate, care au permis de ședere și de muncă.

„Un accent care s-a pus astăzi este ca acest tip de credit să fie accesibil și pentru cei care doresc să-și construiască o casă, nu neapărat cum se practică în mod obișnuit să-și cumpere un apartament”, a precizat Calotă într-un briefing de presă la Palatul Victoria.

Prin hotărârea de Guvern, 25 de milioane de lei din fondul ANL vor fi alocați programului ‘Prima Casă pentru Diaspora’.

Premierul Victor Ponta a anunțat luni că Executivul are în plan extinderea programelor ”Prima Casă” și ”Prima Mașină” și pentru românii din afara granițelor care vor să se întoarcă în țară.

„Acest gen de programe de sprijin și de garantare — ‘Prima Mașină’, ‘Prima Casă’ — vrem să le extindem (…) pentru românii din afara granițelor, cei care vor să se întoarcă în țară. (…) Vor primi aceleași facilități pentru achiziționarea unei locuințe sau a unei mașini, lucru care cred că poate sprijini. (…) Este un model de stimulare, atât economică, a consumului, cât și de protecție a mediului în cazul programului ‘Prima Mașină'”, a afirmat luni premierul la Ministerul, Economiei la lansarea programului ‘Prima Mașină’.

Despre faptul că, pentru acest an, în cazul programului ‘Prima Casă’ pentru românii din afara granițelor, banii alocați de Guvern ar ajunge doar pentru 147 de credite, Ponta a precizat că „este vorba de banii pentru lunile noiembrie și decembrie”.

„Măcar să fie 147 de dosare procesate în lunile noiembrie și decembrie. Important este dacă se dovedește de interes. S-ar putea să nu fie de interes pentru că acolo avem o problemă pe care încercăm să o îndreptăm. Creditele sunt pentru locuințe deja existente. Ori, din analizele noastre, românii care se întorc din diaspora în general vor să-și construiască propria locuință, mai puțin să cumpere un apartament sau o casă deja existente. Deci, dacă reușim să facem programul mai eficient, să se adreseze nu doar locuințelor deja existente, ci și noilor construcții, în afară că stimulăm economic sectorul construcțiilor s-ar putea să stârnească un interes mult mai mare. Pentru noiembrie și decembrie nu va fi o problemă, iar în gradul de garanții pe care-l prevedem în bugetul 2015-2016 vom ține cont și de ceea ce se poate întâmpla în programul ‘Prima Mașină’ și de succesul pe care l-a avut programul ‘Prima Casă’, limitat însă de faptul că se aplică la locuințe existente și mai puțin la noi construcții”, a declarat premierul. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata