Puternică erupţie vulcanică în Capul Verde

Vulcanul Fogo din arhipelagul Capul Verde a intrat în erupție sâmbătă seara, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, determinând evacuarea a 5.000 de persoane din satele învecinate, a anunțat Ministerul Administrației Interne, transmite luni AFP.

Erupția a fost foarte rapidă și mult mai puternică decât cea din 1995, dar similară cu cea din 1951, ‘cea mai mare erupție înregistrată în arhipelag’, potrivit vulcanologilor. Niciun bilanț nu a fost făcut public, însă precedentele erupții nu au făcut victime și au provocat puține pagube, insula nefiind foarte populată.

Arhipelagul Capul Verde, situat în Oceanul Atlantic la 500 de kilometri de Senegal, este format din zece insule, dintre care opt sunt locuite și vulcanice. Vulcanul Fogo are o înălțime de aproape 3.000 de metri.

Potrivit unui site american privat de monitorizare a vulcanilor, Volcano Discovery, o nouă erupție a început duminică dimineață, ora locală. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata