Pe 22 ianuarie, Banca Centrală Europeană (BCE) a confirmat aşteptările pieţelor financiare, anunţând lansarea mult aşteptatei variante europene a QE. Pentru a înţelege importanţa acestui eveniment istoric, am încercat, în cele ce urmează, să găsim răspunsul la un set de şase întrebări definitorii pentru un astfel de program.
Dănuţ Dudu
1) Ce este EQ?
QE (quantitative easing, engl.), care se poate traduce prin „relaxare cantitativă”, este un instrument financiar care permite unei bănci centrale să menţină o politică monetară relaxată în scopul simulării economiei chiar şi atunci când ratele de referinţă au fost reduse până la aproape 0%. Instrumentul QE se bazează pe un proces prin care instituţia va „injecta” masiv lichidităţi în pieţele financiare, bani care vor fi destinaţi, în principal, pentru achiziţia de cantităţi mari de titluri de valoare (inclusiv titluri de stat).
Scopul îl reprezintă reorientarea investitorilor către active financiare mai riscante cu un potenţial însă de profit pe măsură. Practic, datorită scăderii atractivităţii depozitelor bancare, determinată de reducerea masivă a dobânzilor oferite de bani pe baza dobânzii de referinţă a băncii centrale, investitorii care dispun de lichidităţi în conturile bancare vor încerca să majoreze profitabilitatea acestora achiziţionând acţiuni, obligaţiuni emise de companii, mărfuri de genul metalelor şi pietrelor preţioase sau vor investi direct în economie, prin intermediul companiilor dispuse să atragă noi investitori prin mijlocirea pieţei de capital.
În acelaşi timp, „preţul” banilor va scădea, din cauza cantităţii mari de lichidităţi introduse în circulaţie de banca centrală (va porni „tiparniţa” de bani), ceea ce va stimula atât exporturile, cât şi piaţa creditelor. Într-un final, consumul ar trebui să crească şi implicit economia ar trebui să intre pe un trend ascendent.
Cu toate acestea, eficacitatea QE depinde de mediul economic în care este integrat, deoarece procesul de relansare prin această metodă este greoi şi costisitor (a se vedea rundele succesive de QE aplicat de FED în SUA) şi implică riscuri greu de gestionat şi de evitat. Asta cu atât mai mult cu cât, în varianta europeană, programul de referă la un conglomerat de state a cărui unitate şi coerenţă este încă departe de ceea ce se doreşte (ca să nu mai luăm în calcul şi opoziţia acerbă a Germaniei la acest sistem de salvare economică).
2) Cum va fi aplicat QE în Uniunea Europeană?
Conform deciziei din 22 ianuarie a BCE, varianta europeană a programului QE implică achiziţii ce vor acoperi 60 de miliarde de euro pe lună, până în septembrie 2016, un buget total de 1.140 miliarde de euro. În proporţie de 80%, riscul programului va fi suportat de BCE, diferenţa de 20% fiind distribuită între băncile centrale din zona euro, conform unui algoritm stabilit la nivelul conducerii Consiliului guvernatorilor al BCE. Însă, în eventualitatea nefericită a unui „accident” financiar de genul celui din Grecia, pierderile cumulate vor depăşi fondul de rezervă al BCE, iar redistribuirea riscului se va face în urma unei decizii a Consiliului guvernatorilor.
Aici însă poate interveni problema majoră a refuzului unor ţări cum ar fi Germania de a suporta pierderile altor state din zona euro, ceea ce poate face ca întreg mecanismul financiar gândit de BCE să se gripeze, responsabilitatea pierderilor fiind transferat, sine die, către băncile naţionale şi, implicit, către contribuabilii respectivelor ţări.
Conform declaraţiilor şefului BCE, Mario Draghi, programul va demara în martie şi va continua pe o perioadă de 18 luni prin achiziţii lunare de 60 de miliarde de obligaţiuni garantate şi credite securizate a căror primă de răscumpărare va fi anunţată însă abia în luna iunie. Practic, de pe piaţa secundară a titlurilor de stat vor fi achiziţionate datorii suverane în condiţiile impuse de tratatul de funcţionare al Eurosistemului şi în conformitate cu decizia Curţii de justiţie europene, care exclud din acest proces răscumpărarea datoriilor statelor incluse deja într-un program de întrajutorare financiară internaţională. În aceste condiţii, rămâne încă neclar dacă datoria greacă şi cea portugheză vor fi excluse sau dacă BCE va cumpăra activele în funcţie de ponderea fiecărei ţări în componenţa capitalului băncii.
Scopul declarat al QE este de stimulare a economiei europene, astfel încât, pe termen lung, aceasta să nu rămână la o inflaţie sub 1%, iar motoarele economiei să repornească. Se poate spune că este o încercare disperată a BCE de a îndepărta Europa de spectrul deflaţiei, care este aproape imposibil de controlat. Pentru aceasta ar trebui ca banii infuzaţi în sistemul financiar de către BCE să se regăsească în politica economică europeană iar, în final, BCE să reuşească să revină în cadrul mandatului său de a stabiliza inflaţia în jurul valorii de 2%. În acelaşi timp, banii injectaţi de BCE ar trebui să permită punerea în aplicare a proiectului Junker de relansare economică, care vizează investiţii structurale de peste 300 miliarde euro.
3) De ce este Germania foarte rezervată?
Oficialii germani, deşi nu contestă deschis (cu excepţia preşedintelui Bundesbank) programul lansat de BCE, îl consideră inutil, contraproductiv şi potenţial periculos.
În primul rând, Berlinul consideră improprie anunţarea QE cu doar trei zile înainte de alegerile legislative anticipate din Grecia, BCE exacerbând astfel nemulţumirile electoratului elen vis-a-vis de politicile economice impuse de la Bruxelles (cu ajutorul FMI), ceea ce ar putea aduce câştig de cauză partidelor care militează pentru ieşirea Greciei din Uniune. O premisă care deşi nu pare a îngrijora oficialii europeni, nu poate fi însă neglijată şi trebuie luat ca un factor de risc major pentru viitorul Uniunii şi stabilitatea monedei unice.
În al doilea rând, guvernul german nu este de acord cu diagnosticul alarmist BCE, susţinând că riscul intrării spaţiului european în deflaţie este minimal, mai curând fiind de aşteptat o relansare economică în contextul scăderii preţului petrolului, nivelul extrem de scăzut al dobânzilor de referinţă şi apariţia primelor efecte ale programelor de austeritate impuse în anumite state europene.
În al treilea rând, cancelarul Germaniei, Angela Merkel se teme că lansarea programului de relaxare monetară elimină presiunea exercitată asupra statelor din zona euro – cum ar fi Franţa şi Italia – să realizeze reforme structurale, reforme pe care Berlinul le consideră a fi prioritare.
În cel de al patrulea rând (şi nu cel din urmă), există un aspect cultural: nemţii sunt îngroziţi de inflaţie şi de o slăbire a monedei europene. Or, acesta este şi scopul declarat al programului QE: creşterea inflaţiei şi deprecierea monedei unice în raport cu dolarul pentru relansarea economiei europene după modelul american.