Râul de sub Dâmboviţa, între mit şi realitate

  • Legenda urbană, spulberată

Graba cu care s-a dat în folosinţă această lucrare, în anul 1988, din cauza unei vizite oficiale pe care Ceauşescu o aştepta, a făcut ca lucrurile să se precipite, iar canalul colector a fost dat în funcţiune fără ca echipele să mai apuce să scoată, pe anumite porţiuni, stâlpii de susţinere a planşeului de beton. În jurul acestora s-au depus tot ceea ce aruncă bucureştenii în canalizare şi, în timp, s-au format acele blocaje. Cristian Teodorescu povesteşte cum lucrarea a fost făcută de o întreprindere special înfiinţată pe vremea lui Ceauşescu pentru o astfel de investiţie, respectiv Întreprinderea pentru Amenajarea Complexă şi Exploatarea râului Dâmboviţa, şi care a avut dublă funcţiune şi cea de investitor, dar şi de exploatator.

„Construcţia a început în anul 1985, cu barajul de la Lacul Morii şi a continuat cu Caseta. Multe din lucrările rămase neefectuate, urma să le facă, ulterior, această întreprindere, însă a venit revoluţia şi întreprinderea s-a desfiinţat. Pe urmă nu au mai fost alocate fonduri pentru dezvoltare. Noi am preluat lucrarea de la Apele Române în anul 2011”, adaugă inginerul şef, unul dintre specialiştii proiectului.

Potrivit cerinţelor lui Ceauşescu, toată amenajarea, inclusiv barajul, a fost încadrată datorită importanţei, dar şi a fondurilor nelimitate de la acea vreme, în clasa I de risc seismic, adică cea mai mare clasă de rezistenţă existentă la acea dată în România. Rezistenţă la un cutremur de 8 grade pe scara Richter.

Legenda urbană spune că muncitorii au abandonat în grabă semicasetele lăsând în interior, nu numai stâlpii de susţinere, ci şi basculante şi excavatoare. „Este doar un mit”, răspunde zâmbitor Cristian Teodorescu, deoarece echipele de scafandrii unguri care au filmat prima dată în casetele colectoare de sub Dâmboviţa nu au găsit astfel de utilaje. „Într-adevăr am găsit tot felul de curiozităţi, inclusiv un pat, dar nu este adevărată povestea cu basculantele şi excavatoarele”, completează şeful Direcţiei Casetă Ape Uzate.

„Vă pot spune că am scos, până în aprilie 2013, din cele 29 de blocaje ale Casetei, din care 25 majore, un număr de 381 de stâlpi metalici de susţinere şi 493 de metri cubi de materiale textile, orice vă puteţi aici imagina, dar şi 370 de metri cubi de beton, 1.143 metri cubi de pietriş şi lemn. Numai de la un singur blocaj am scos 18 stâlpi şi 26 de metri cubi de material textil. Binenţeles că blocajele cele mai grele au fost cele care au avut beton. După ce am eliminat un blocaj, nivelul apei din casetă a scăzut, pe timp sec, cu un metru, iar scăzând nivelul apei se măreşte şi viteza de curgere şi poţi aduce mult mai multă apă în canal”, spune Alexandru Moldovan.

Sunt curioasă să ştiu cât reprezintă 370 de metri cubi de beton pentru că tot ce aud sunt doar cifre abstracte. Răspunsul prompt mă lămureşte: „Închipuiţi-vă că o basculantă mare transportă 18 metri cubi de beton, iar una mai mică, doar 8 metri cubi”.

Fac repede un calcul şi văd că este vorba de 20 de basculante mari sau 46 mai mici şi asta numai în cazul celor 370 de metri cubi de beton, fără să mai pun la socoteală şi restul gunoaielor scoase din subteran.

Ultimul an de lucrări, adică din aprilie 2013 şi până în prezent, statistica Apa Nova a fost completată cu încă 4.300 de metri cubi de gunoaie, materiale textile şi metal, toate „pescuite” din canalul colector.

  •  Utilaje şi echipamente, unice în Europa

Pentru că toate aceste lucrări nu ar fi fost posibile fără intervenţia omului, Alexandru Moldovan îmi povesteşte despre echipa pe care o conduce şi utilajele interesante, „unice în Europa”, adaptate după nevoile din subteran. „Avem o echipă de 53 de oameni, din care 43 sunt operativi. De obicei, când plouă şi vine furtuna toată lumea intră în casa, noi ieşim pe stradă. Avem de fapt două secţii, una de întreţinere şi exploatare, care lucrează efectiv şi una de verificare care se ocupă de inspecţii şi de blocaje mai mari”, îl aud spunând pe şeful direcţiei, în timp ce privesc un filmuleţ, care îmi arată o intervenţie a echipei, în timpul unei furtuni puternice din Capitală.

Întreb nedumerită: „Acum că aţi terminat de curăţat caseta, cât de des intraţi în aceste canale? „În fiecare zi!”, răspunde sec Teodorescu, şi apoi îndulceşte răspunsul cu o întrebare retorică: „Pe stradă nu se matură în fiecare zi? Aşa şi aici”.

Şi vin din nou cu o întrebare: „Cât de bine este plătită această meserie astfel încât oamenii să fie motivaţi financiar să facă o muncă foarte grea, în care îţi trebuie nu numai condiţie fizică ci şi cunoştinţe din mult mai multe domenii?”

„Sunt motivaţi, însă şi aşa este foarte greu găsim persoane care vor să facă acest lucru. Pe de o parte, este vorba de munca fizică, iar pe de alte parte trebuie să ştii să lucrezi cu echipamente, să ştii cum să intervii în caz de urgenţă. ‘Verificator canale subteran’, asta este meseria, dar ei sunt oarecum şi speologi, şi mineri şi scafandri, dar şi salvatori subterani. Se fac cursuri de spaţii închise şi sunt retestaţi odată la şase luni”, răspunde Moldovan.

Prima inspecţie a casetei a fost făcută de scafandrii unguri, iar ulterior Apa Nova şi-a format o echipă proprie, unică în prezent în România.

„Am cumpărat în primul rând echipamentele de autosalvare, echipamentele pentru scafandrii, trepiezii cu sistem anticădere pentru intrarea în canale, lanterne speciale antiex. Am avut nevoie şi de staţii de emisie/recepţie performante, pentru subteran. Am încercat să respectam tot ceea ce înseamnă reguli de securitate a muncii şi nu am început nicio o lucrare fără să avem toate echipamentele”, mai spune interlocutorul, adăugând că au fost achiziţionate echipamente hidraulice şi pneumatice de spart şi tăiat, care să nu scoată scântei în subteran pentru că altfel exista riscul de a sări în aer.

„Am căutat prin toată Europa şi în lume astfel de echipamente. Avem furgoane dotate pentru scafandrii, astfel încât, când ies din canal să se poate dezinfecta grosier până ajung la staţie, atât ei cât şi echipamentele. Pentru curăţarea marilor colectoare avem utilaje mari, două aspiratoare puternice, o cisternă şi două trolii cu cabluri care pot trage 6 tone forţă. Echipamentele au fost construite special, adaptate la condiţiile noastre de a trage de la distantă şi în adâncime. Doar un constructor din Germania a reuşit să le adapteze cu pompe pentru nămol şi apă. Toate aceste echipamente au costat câteva milioane de euro numai pe partea de exploatare”, comentează şeful Direcţiei Casetă. Spune cu mândrie în final: „nu am avut niciun incident până acum”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata