Retrospectiva economică (săptămâna 13 – 19 octombrie 2014)

Programul „Prima maşină” şi scăderea livrărilor de gaze din Rusia către România au reprezentat, în această săptămână, unele dintre cele mai importante subiecte economice, alături de aprobarea, de către Comisia Europeană, a schemei de ajutor de stat în sectorul energetic şi reconfirmarea, de către agenţia de rating Standard&Poor’s, a rating-ului aferent datoriei guvernamentale a României pe termen lung şi scurt în valută şi în moneda locală, la BBB-/A-3, cu perspectivă stabilă.

În plan extern, Comisia Europeană a publicat rezultatele testelor de rezistenţă la care au fost supuse statele membre ale UE în legătură cu o eventuală întrerupere totală a livrărilor de gaze din Rusia şi a transmis o serie de notificări unor state membre, printre care şi România, pentru modul de transpunere a Directivei privind administratorii de fonduri de investiţii alternative, pentru aplicarea normelor UE privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice şi a normelor privind impozitarea veniturilor din dobânzi etc.

Prezentăm în continuare cele mai importante ştiri difuzate în săptămâna care s-a încheiat duminică şi subiectele de urmărit în săptămâna 20-26 octombrie 2014.

*Pensiile vor creşte cu 5% din ianuarie 2015, iar indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap vor fi majorate cu 16%, a declarat luni, la o conferinţă despre pensiile private, ministrul Muncii, Rovana Plumb.

*Premiul Nobel pentru Economie pe anul 2014 a fost atribuit profesorului francez Jean Tirole, a anunţat luni, la Stockholm, Comitetul Nobel.

*Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, în termeni nominali, a scăzut, în luna august 2014, faţă de luna precedentă atât ca serie brută cu 4,8% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,7%, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică.

*Inspectorii sanitari veterinari au efectuat 7.023 de controale la unităţile din industria agroalimentară, iar neregulile constatate au fost sancţionate prin aplicarea unui număr de 32 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 101.400 de lei şi prin aplicarea a 74 de avertismente, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA)VSA.

*Livrările de gaze ruseşti în România au fost luni cu 9,2% mai mici decât cele normale, deşi, iniţial, Gazprom anunţase o reducere de 10,6% pentru această zi, au declarat reprezentanţii Departamentului pentru Energie.

*Rusia şi China vor semna un număr de circa 40 de acorduri ‘importante’, cu ocazia vizitei primului ministru chinez Li Keqiang la Moscova, a anunţat luni şeful guvernului rus Dmitri Medvedev, în contextul în care, confruntată cu o gravă criză în raporturile sale cu Occidentul, Rusia încearcă să-şi consolideze relaţiile cu China, relatează AFP.

*Tinerii din România nu sunt informaţi şi interesaţi de fondurile de pensii private, iar Casa Naţională de Pensii /CNP/ îi repartizează aleatoriu la cele opt fonduri de pensii administrate private, atunci când aceştia se angajează şi devin asiguraţi în sistemul de asigurări sociale.

*Grupul Gazprom vrea să construiască 20 de benzinării în Bulgaria până la finele lui 2016, pentru a ajunge la o reţea de 55 de staţii de alimentare, a declarat luni directorul general al NIS Petrol Bulgaria, Ivan Kostadinov, transmite Novinite.

*Fondurile de pensii private din România administrează active de 4,25 miliarde euro, iar 94% din investiţii sunt în România, potrivit datelor la finalul lunii septembrie prezentate luni, la o conferinţă de specialitate, de conducerea Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

*Numărul autovehiculelor noi înmatriculate în România a crescut, în septembrie, cu aproape 26%, până la 8.146 de unităţi, comparativ cu perioada similară din 2013, dintre care 5.561 de unităţi au fost autoturisme, arată datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/, publicate luni.

*Toate cele 17.000 de vouchere alocate persoanelor fizice în Programul ‘Rabla’ din acest an s-au epuizat cu o lună înainte de termenul-limită, a anunţat, luni, Ministerul Mediului şi Schimbările Climatice /MMSC/.

*Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) propune încadrarea în grad de handicap pentru toate persoanele care suferă de elefantiazis, a anunţat, luni, instituţia.

*Deficitul bugetar al Greciei a fost mai redus anul trecut decât s-a anunţat iniţial, arată datele prezentate, luni, de Oficiul central de Statistică din Grecia (ELSTAT), în conformitate cu noile reglementări contabile europene, transmite Reuters.

*Ministerul Finanţelor Publice /MFP/ a împrumutat, luni, 200 de milioane de lei de la băncile comerciale, la un randament de 2,54%, printr-o emisiune de obligaţiuni pe trei ani, cu scadenţa reziduală la 22 de luni.

*Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a declarat luni, la Bacău, că în data de 16 octombrie va începe plata avansurilor din subvenţii pentru cei peste un milion de fermieri care şi-au depus cererile de finanţare la APIA.

*Investitorii achiziţionează masiv obligaţiuni ungureşti şi româneşti, deoarece se aşteaptă la scăderi ale randamentelor bondurilor în regiune, încurajaţi de decizia Poloniei de a reduce rata dobânzii la un nivel record, transmite Bloomberg.

*Grupul american Apple Inc a anunţat că modele iPhone 6 şi iPhone 6 Plus vor fi disponibile în peste 115 ţări până la sfârşitul anului, transmite Reuters.

*Producţia industrială a judeţului Suceava a crescut, în primul semestru al acestui an, cu 19,3% comparativ cu perioada similară din 2013, cu mult peste media de creştere la nivel naţional, de 9,1%, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

*Grupul rus Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, a informat marţi că în primele şase luni ale acestui an profitul său net a scăzut cu aproximativ un sfert din cauză că Ucraina nu a plătit banii datoraţi pentru gazele naturale livrate, transmite Reuters.

*Avuţia privată mondială va creşte cu 40% până la 369.000 de miliarde de dolari în 2019 şi peste un sfert din creştere va veni din partea pieţelor emergente, arată un raport publicat marţi de banca elveţiană Credit Suisse Group AG., transmite Bloomberg.

*Impozitele şi taxele nu sunt boli, ci elemente esenţiale ale funcţionării oricărui stat, dar predictibilitatea lor este absolut obligatorie pentru sănătatea atât a companiilor cât şi a mediului de afaceri, a declarat, marţi, ministrul delegat pentru Buget, Darius-Bogdan Vâlcov, în cadrul Foreign Investors Summit 2014.

*România a făcut progrese în ultimii ani în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei, dar investitorii străini rămân preocupaţi de acest fenomen, atât în sectorul de stat cât şi în cel privat, având în vedere că taxele neplătite de companiile evazioniste vor fi recuperate de la firmele corecte din punct de vedere fiscal, a susţinut, marţi, preşedintele Consiliului Investitorilor Străini din România (FIC), Mihai Bogza, în cadrul unei conferinţe de profil.

*Cererea mondială de petrol va înregistra o creştere mai slabă decât preconiza anterior iar preţul ţiţeiului ar putea continua să scadă, potrivit estimărilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA), transmite Reuters.

*Clarificarea drepturilor de proprietate, combaterea corupţiei şi o infrastructură adecvată reprezintă principalele provocări ale României pentru a obţine creştere economică în următoarea decadă, având în vedere că economia naţională rămâne dependentă de intrările de capital străin, a declarat marţi consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României, Lucian Croitoru, în cadrul unei conferinţe de profil.

*Întreruperile neplanificate în alimentarea cu energie electrică (penele de curent) au lăsat în beznă anul trecut fiecare consumator din România câte 427 de minute în medie, astfel că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) vrea să introducă un sistem de penalizare pentru operatorii din domeniu, arată un raport privind calitatea serviciului de distribuţie a energiei la nivelul anului 2013, realizat de ANRE.

*Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice /MMSC/ a publicat, marţi, pe propria pagină de Internet, spre dezbatere publică, Planurile de management pentru trei arii şi rezervaţii naturale protejate aflate în Baia Mare şi în extravilanul localităţii Gilău, judeţul Cluj.

*Producţia industrială în Uniunea Europeană (UE 28) a scăzut cu 1,4% în luna august 2014 comparativ cu luna iulie 2014, însă în România ritmul contracţiei a fost aproape dublu, minus 2,7%, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

*Autorităţile române vor merge la Bruxelles, pe 22 octombrie, pentru negocieri cu Comisia Europeană pe tema observaţiilor la PNDR 2014-2020, a declarat marţi secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), George Turtoi, în cadrul Foreign Investors Summit 2014.

*Numărul petiţiilor din sectorul asigurări înregistrate în mod unic pe petent, analizate şi soluţionate, s-a cifrat la 6.278 în primul semestru din 2014, în scădere cu 8,99% faţă de perioada similară a anului trecut, informează un comunicat al Autorităţii de Supraveghere Financiară /ASF/, remis marţi.

*Administraţiile publice locale vor fi exceptate de la plata taxei pentru utilizarea drumurilor naţionale pentru proiectele de investiţii în infrastructura de apă şi canal, potrivit unui ordin semnat de secretarul de stat pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor, Alexandru Năstase.

*Curtea Europeană de Justiţie, instanţa supremă europeană, a început, marţi, o analiză a legalităţii programului de achiziţii de obligaţiuni demarat de Banca Central Europeană (BCE) în urmă cu doi ani, analiză ce ar putea avea o semnificaţie importantă asupra altor iniţiative anunţate recent de preşedintele BCE, Mario Draghi, transmite Reuters.

*Agricultura, un domeniu strategic, de importanţă deosebită pentru România, este subfinanţată, doar 3-4% din totalul creditelor acordate în România fiind destinate acestui sector, a declarat, marţi, Ileana Bratu, director în cadrul Fondului de Garantare a Creditului Rural (FGCR).

*Ministerul Economiei din Germania a înrăutăţit prognoza de creştere a PIB-ului la 1,2%, în 2014, şi la 1,3%, în 2015, pe fondul turbulenţelor externe şi a avansului moderat al economiei mondiale, transmite Reuters.

*Grecia a înregistrat un excedent bugetar primar, înainte de plata dobânzilor, de 2,5 miliarde de euro sau 1,4% din PIB, în primele nouă luni din acest an, a anunţat marţi adjunctul ministrului elen de Finanţe, Christos Staikouras, transmite site-ul ekathimerini.com .

*Ministrul Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu, şi alţi specialişti din cadrul MFP au participat marţi la reuniunea Consiliului ECOFIN, desfăşurată la Luxemburg, subiectul principal pe agenda discuţiilor fiind dezvoltarea şi implementarea Planului European de Investiţii, informează un comunicat al MFP.

*Victor Cionga a fost numit, miercuri, în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Electrica SA, având un mandat până în ianuarie 2016, informează un comunicat al Electrica.

*Ministerul Finanţelor Publice /MFP/ a împrumutat marţi 30 de milioane de lei de la băncile locale, aceasta fiind o sumă suplimentară aferentă licitaţiei de obligaţiuni de luni, când Trezoreria a atras 200 de milioane de lei, la un randament de 2,54%.

*Bugetul pentru 2014 al schemei de ajutor de stat pentru transportatorii rutieri licenţiaţi privind returnarea a 4 eurocenţi din acciza pentru motorină va fi de 40 de milioane de lei (8,44 milioane de euro), potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat, marţi, de Ministerul Finanţelor Publice /MFP/.

*Masiva datorie publică a Italiei a scăzut în august cu 20,5 miliarde de euro, la 2.148 de miliarde de euro, a anunţat, marţi, Banca Centrală a Italiei, transmite ANSA.

*Grupul petrolier austriac OMV, acţionarul majoritar de la Petrom, a anunţat marţi seară că mandatul directorului general Gerhard Roiss se va încheia înainte de termen iar Consiliul de supraveghere a început demersurile pentru un succesor, transmite Wall Street Journal.

*Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a anunţat marţi că a plasat calificativul Franţei sub supraveghere cu perspectivă negativă, ceea ce înseamnă că ratingul ‘AA plus’ atribuit în prezent ţării ar putea fi coborât, informează AFP.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata