Reuniune de urgenţă la 1 septembrie a Consiliului drepturilor omului al ONU pe tema abuzurilor comise de Statul Islamic în Irak

Consiliul drepturilor omului al ONU va desfășura o reuniune de urgență pe tema abuzurilor comise de Statul Islamic (SI) în Irak la 1 septembrie, la Geneva, a anunțat marți un purtător de cuvânt al instituției, citat de AFP și Reuters.

Principalul punct pe ordinea de zi este „situația drepturilor omului în Irak în lumina abuzurilor comise de SI în Irak și de grupări asociate”.

Conform regulilor Consiliului drepturilor omului, organizarea unei sesiuni speciale necesită acordul a cel puțin o treime din membri, respectiv 16 state.

Solicitarea de a organiza reuniunea de urgență privind Irak a fost susținută de 29 de state membre ale Consiliului, printre care se află Franța, SUA, Germania, Arabia Saudită, Egipt și Iran.

Luni, Înaltul comisar ONU pentru drepturile omului, Navi Pillay, a condamnat crimele „revoltătoare, răspândite” ale forțelor SI în Irak, inclusiv execuții în masă ale prizonierilor care ar putea fi considerate crime de război. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata