România dispune la nivel național de 25.000 de combine, însă ar avea nevoie de 40.000 ca să finalizeze recoltatul grâului în 15 zile, perioada optimă în care pierderile sunt minime, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Daniel Botănoiu.
„În agricultură, cea mai importantă lucrare din veriga tehnologică este recoltatul. Dacă nu reușim să recoltăm într-un timp foarte scurt, pierderile sunt mult mai mari decât cele înregistrate cu celelalte lucrări din așa zisul ‘butoiul lui volnic’, unde fiecare doagă reprezintă o lucrare: arat, discuit, pregătirea patului germinativ, sămânță, semănat, tratamente, îngrășăminte etc. Degeaba luăm tractoare, remorci și mijloace de transport performante dacă nu avem utilajul cel mai important: combina. România dispune la ora actuală de numai 25.000 de combine, din care 14.700 sunt în stare bună și foarte bună, dar în jur de 10.000 sunt într-o stare precară”, a precizat Botănoiu.
Acesta consideră că în momentul de față cele trei milioane de hectare însămânțate în toamnă, în special cu grâu, trebuie recoltate într-o perioadă scurtă de timp, în jur de 15 zile, ca să eviți pierderile, însă, până în prezent, nu s-a reușit niciodată finalizarea recoltatului în mai puțin de 30 de zile.
„Niciodată nu am reușit cu 25.000 de combine să finalizăm recoltatul grâului în 15 zile. Cele aproape 10.000 de combine aflate într-o stare precară necesită investiții, pentru că asta înseamnă că se mai sparge un rulment, că au probleme cu lamele, că au nevoie de o curea pe care nu o găsesc la timp și toate acestea înseamnă o pierdere de timp. Mai vine și o ploaie și, depinzând foarte mult de zonă și de transport, recoltatul culturilor de toamnă se duce undeva la 30 de zile, practic o perioadă dublă. De ceea ar trebui să mai adăugam încă 10-15.000 de combine și să avem în jur de 40.000 de combine. Aici se vede inteligența unei investiții. Să ai suficiente combine ca să poți lua cât mai repede grâul din câmp, în condiții de calitate cât mai bune”, a adăugat secretarul de stat în MADR.
Deși nu a avansat un procentaj al pierderilor provocate de aceste cauze, Botănoiu a afirmat că orice ploaie căzută când grâul este la maturitate deplină duce la diminuarea cu 2% a conținutului de gluten.
Vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prezent luni la o societate din județul Ilfov la recoltarea grâului a afirmat că producția totală de grâu va fi cunoscută la finele lunii iulie sau începutul lunii august, când se va încheia campania de recoltat, deocamdată aceasta fiind finalizată la nivel național pe 37% din suprafață.
„Azi avem finalizată recoltarea la grâu pe 37% din suprafață. Stăm bine la orz, acesta a fost deja recoltat, la rapiță suntem undeva la 80% și la orzoaică tot la 80-90%. Problema și emoția mare este la grâu. Cred că dacă nu aveam ploile din ultimul timp se putea vorbi despre producții record. Nu vreau să dau cifre, însă aici, punctual, fermierul pe care îl vizităm azi are o producție de 4.000 de kilograme la hectar, dar pe o mie și ceva de hectare. Nu știu cât va fi la nivel național. Repet, nu vreau să dau cifre pentru că nu vreau să influențăm prețul. Este foarte important pentru fermieri ca după un an în care au muncit foarte mult să aibă un preț corect. Așteptăm să vedem cum se încheie campania, undeva la sfârșitul acestei luni sau începutul lunii august”, a spus Daniel Constantin.
Din datele Ministerului Agriculturii, reiese că în toamna lui 2013 au fost programate pentru însămânțare 3,094 milioane de hectare cu culturi agricole, însă a fost realizată o suprafață mai mare, respectiv de 3,89 milioane hectare, din care cu grâu, secară și triticale circa 2,21 milioane hectare, cu orz — 313.172 hectare, orzoaică de toamnă — 88.767 hectare, rapiță pentru boabe — 405.025 hectare, dar și cu alte culturi.
În primăvara acestui an a fost propusă însămânțarea unei suprafețe de peste 5,3 milioane de hectare, însă s-a realizat pe 4,89 milioane hectare, din care cele mai mari suprafețe au fost ocupate cu porumb și sorg (2,53 milioane hectare) și cu floarea-soarelui (1,021 milioane hectare), dar și cu sfeclă de zahăr, cartofi, legume în câmp etc. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)