România, ţara SRL-urilor cu nume de la „Consulting” şi „Invest”, la „Mioriţa”

Patronii români au, în marea lor majoritate, aspiraţii occidentale, inclusiv după denumirile „originale”, cu iz de business ca-n filme, în care investitorii subliniază ca sunt „owneri” sau CEO, iar afacerile lor au denumiri pompoase, de multinaţională, conform unei analize realizată de o companie de consultanţă, remisă miercuri.

Cele mai multe firme active, 11.595, poartă denumirea de „Consulting”, iar alte 9.700 includ numele „Invest”. Denumiri foarte populare la români sunt şi „Construct” (8.856), „Trans” (8.272), „Company” (6.851), „Design” (6.212) şi, bineînţeles, „International” (6.122).

Pe lista celor mai populare denumiri de firmă se mai află, conform analizei KeysFin, Star, Tech, Business, Trading, Management, Media, Expert, Soft, Concept şi Logistic, toate aflate pe cărţile de vizită a peste 100.000 de societăţi comerciale.

Nu lipsesc nici denumiri precum Best, Smart, Industrial, Marketing, Universal, Super, West, Fast, Gold şi Mega.

„Acestea denumiri, cele mai des întâlnite, dovedesc faptul că investitorii români, indiferent că au un PFA, un SRL sau un SA, încearcă să-şi asigure un capital de imagine cât mai solid, să dovedească, în primul rând prin denumire, stabilitate şi seriozitate. Că peste 90% dintre firmele din România au sediile sociale în apartamente de bloc, asta este altă problemă’, spun analiştii de la KeysFin.

Conform analiştilor, este vorba, pe de o parte, de dorinţa de a impresiona clienţii interni, iar pe de altă parte de nevoia legitimă de a negocia de la egal la egal cu potenţiali parteneri străini. ‘Una este să te cheme Mega Consult International şi alta este să te denumeşti Cabluri şi Vopseluri SRL’, au mai spus aceştia.

Un fenomen tot mai întâlnit în economie îl reprezintă şi înfiinţarea unor companii în afara ţării, la Londra, Paris, în SUA sau în paradisurile exotice, tocmai pentru a sugera potenţialilor parteneri faptul că au de-a face cu firme serioase, nu cu „business-uri de buzunar”.

„Owner, CEO, manager, business developer, CFO, project manager, asistent manager. Nu prea mai avem directori, contabili şefi, secretare, directori de personal, responsabili aprovizionare, gestionari, magazioneri. Acum femeia de serviciu a devenit cleaning personal, secretara este obligatoriu asistent manager, iar contabilul este CFO. Sunt alte exemple care dovedesc aspiraţiile occidentale ale românilor şi modul în care încearcă să-şi cosmetizeze originea mioritică, cu parfum socialist”, spun experţii KeysFin.

Există, bineînţeles, şi exemple de business-uri cu nume ancorate puternic în filonul naţional, care ne aduc aminte de sorgintea românească, tradiţională. Potrivit analizei, cel mai des întâlnit nume tradiţional este Mioriţa, o denumire aflată pe frontispiciul a peste 170 companii înregistrate la Registrul Comerţului.

În rest, cele mai multe poartă denumiri de flori precum Magnolia, Crinul şi Crizantema, de păsări (Albatros, Condor) sau alte denumiri care au legături cu aşteptările oamenilor de afaceri, de la Favorit, Splendid, Elixir, Nirvana, Talisman, Fortuna, Orizont, Unic, Actual, Viitorul, Ascendent, la Cristal, Diamant şi Briliant.

Studiul privind denumirile firmelor a luat în calcul cele 549.427 de firme înregistrate şi active la nivelul anului 2014. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata