Rovana Plumb: Luăm în calcul un nou mod de alocare a tichetelor pentru pensionarii care merg la tratament

Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, a declarat luni, 20 octombrie, la Reșița, că în momentul de față se lucrează la modificarea regulamentului privind acordarea biletelor de tratament subvenționat în stațiunile balneare pentru pensionari.

În prezent, prioritate pentru obținerea unui bilet de tratament balnear subvenționat au pensionarii care nu au mai beneficiat, în ultimii doi ani, de această formă de sprijin.

„Ministerul ia în calcul un nou mod de alocare a acestor tichete de care beneficiază pensionarii care merg la tratament. Dacă o persoană are nevoie de tratament pe o perioadă mai lungă de timp, aceasta nu trebuie să îl întrerupă, așa cum se face acum, ci trebuie să continue tratamentul, conform recomandărilor medicilor. De aceea, vreau să schimb această modalitate și să găsim o procedură prin care cei care au nevoie de acest tip de tratament să poată continua procedurile”, a afirmat Rovana Plumb.

Pentru a schimba sistemul de acordare a acestor tichete, ministrul Muncii spune că în momentul de față colaborează și cu Ministerul Sănătății, deoarece aceste cure de tratament balnear vin în ajutorul celor care au nevoie de ele.

Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, s-a aflat luni în județul Caraș-Severin. La Reșița, Rovana Plumb a avut o întâlnire cu angajații din cadrul celor patru instituții aflate în subordinea ministerului: Agenția Județeană pentru Prestații Sociale, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă și Casa de Pensii din Caraș-Severin, după care a vizitat Centrul de Zi pentru Persoanele Vârstnice din Reșița.

Ministrul Muncii are, de asemenea, o întâlnire cu electoratul din Caransebeș, după care va vizita sediul Episcopiei din municipiu. Rovana Plumb va participa, totodată, la inaugurarea sediului modernizat al Căminului de Bătrâni din localitatea Sacu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata