Rovana Plumb: Până la finalul anului viitor, 70.000 de tineri vor fi susţinuţi să se angajeze

Creșterea gradului de ocupare în rândul tinerilor reprezintă o prioritate zero a Guvernului, iar până la finalul anului viitor se dorește introducerea pe piața muncii a cel puțin 70.000 de persoane din această categorie, a declarat ministrul Muncii, Familiei, Protecției sociale și persoanelor vârstnice, Rovana Plumb, într-o conferință de presă susținută joi la Cluj-Napoca.

Aceasta a precizat că în acest moment România are un șomaj în rândul tinerilor comparabil cu cel mediu înregistrat la nivelul Uniunii Europene.

‘Rata de șomaj în rândul tinerilor este de 23,6%, față de 23,5% rata medie la nivelul Uniunii Europene. Sunt date de la Eurostat. Fac această precizare pentru că am auzit voci care spun că avem rată de șomaj de peste 40% în rândul tinerilor. Vreau să vă spun că în momentul în care s-a preluat guvernarea rata de șomaj în rândul tinerilor era de peste 35%. Ea a fost cauzată de perioada de criză economică, când s-au desființat foarte multe locuri de muncă’, a afirmat Rovana Plumb.

Ministrul Muncii a explicat că în ceea ce privește fluctuațiile anuale înregistrate în rândul tinerilor care nu au un loc de muncă, mai ales în perioada verii acestea sunt cauzate de luarea în evidență a tinerilor care au absolvit liceul și nu au luat Bacalaureatul. Conform legii, ei primesc un sprijin prin bugetul asigurărilor sociale, ceea ce provoacă, în fiecare an, creșterea numărului tinerilor șomeri.

Ministrul Muncii a mai explicat că există în acest moment un proiect, finanțae din fonduri europene, numit ‘Garanții pentru tineri’, care are ca scop ajutarea și îndrumarea tinerilor care nu au un loc de muncă.

‘Proiectul pe care noi îl derulăm la nivelul României, de 10 milioane de euro, țintește ca cel puțin o mie de tineri să fie ocupați după ce vor trece printr-un program de training prin cele 27 de centre pe care le-am înființat la nivelul țării. Tinerii beneficiază de servicii de ocupare personalizate în funcție de abilitățile pe care le au, sunt îndrumați să beneficieze de o anume calificare, după care se ajunge la medierea între angajator și angajat prin reprezentanții AJOFM care participă la aceste centre. Acesta este un proiect pilot și va fi extins și în anii următori’, a precizat ministrul Rovana Plumb.

Aceasta s-a aflat joi la Cluj, unde a avut întâlniri cu reprezentanții asociațiilor de pensionari, ai sindicatelor și cu directorii serviciilor publice deconcentrate. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata