Rusia anunţă manevre fără precedent, implicând peste 100 de avioane de luptă

Manevre fără precedent ale forțelor ruse ale armatei aerului și ale apărării antiariene din Districtele militare Vestic și Central, implicând peste 100 de avioane de luptă, au loc în Rusia în perioada 4-8 august, a anunțat luni Ministerul Apărării de la Moscova, citat de Interfax.

”În total, la aceste exerciții vor participa peste 100 de avioane și elicoptere, precum avioane de vânătoare SU-27, MIG-31, avioane multifuncționale SU-34, bombardiere SU-24, elicoptere MI-8, MI-24 și MI28H”, a precizat purtătorul de cuvânt al forțelor aeriene ruse, colonelul Igor Klimov.

El a indicat că aceste exerciții militare constituie una din etapele de pregătire a forțelor aeriene ruse în anul 2014 și că ele acoperă, pentru prima dată, teritoriul a trei districte militare — Central, Vestic și Sudic.

Rusia a desfășurat și săptămâna trecută exerciții militare, acestea având loc în regiunile Rostov și Stavropol, limitrofe cu Ucraina. Ele au implicat rachete sol-aer S-300, bombardiere SU-24 și avioane interceptoare MiG-31.

În același timp, Ministerul rus al Apărării anunța vineri o mobilizare a rezerviștilor pentru exerciții militare de anvergură care vor avea loc în toată țara în perioada august-octombrie. Departamentul menționat preciza că aceste exerciții au fost planificate încă din noiembrie anul trecut, încercând astfel să dea de înțeles faptul că ele nu au legătură cu situația din Ucraina, unde au avut loc mai multe valuri de mobilizare a militarilor și rezerviștilor pentru operațiunile Kievului împotriva separatiștilor proruși din estul țării. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata