Turnurile și zidurile cetății din municipiul Mediaș (județul Sibiu) vor fi reabilitate cu 26 de milioane de lei de la Uniunea Europeană, prin Programul Operațional 2007-2013, Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului, conform unui comunicat remis vineri.
Prin această investiție vor fi reabilitați 7.736 metri pătrați de ziduri de fortificație și trei obiective turistice: Bastionul Cuțitarilor, Turnul Pietrarilor și Turnul Rotarilor.
„Vreau să subliniez faptul că proiectul de reabilitare a turnurilor și zidurilor cetății este unul complex care vizează și lucrări de amenajare a zonei, respectiv alei pietonale, dar și piste pentru bicicletă, montarea de bănci, de stâlpi informaționali, dar și parcări. Consider că este de datoria noastră să reabilităm, să conservăm și să promovăm obiectivele turistice ale Mediașului. Mai avem un singur pas pentru ca acest proiect să devină realitate și am încredere că după finalizarea lui pontențialul turistic al Mediașului va crește. Totodată, vreau să mulțumesc cetățenilor care au înțeles importanța acestui proiect pentru Mediaș și au procedat la dezafectarea garajelor din zonă”, a declarat primarul Teodor Neamțu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)