Sigmund Freud, întemeietorul psihanalizei

Sigismund Schlomo Freud s-a născut la 6 mai 1856 în Freiberg, Moravia, atunci Imperiul Habsburgic, astăzi Pribor din Republica Cehă. A fost fiul lui Jacob Freud și al celei de a treia soții a acestuia, Amalia (cu 20 de ani mai tânără decât soțul ei).

Cei doi frați vitregi ai lui Sigismund, Emmanuel și Philipp, erau aproape de aceeași vârstă cu mama lui. Această situație neobișnuită poate fi o explicație a interesului manifestat de Freud în studiul relațiilor familiale, concentrat asupra complexului lui Oedip.

În 1859, Freud s-a mutat împreună cu familia la Leipzig, în Germania, iar, în 1860, la Viena, unde a rămas până în 1938. În 1877, și-a schimbat numele în Sigmund Freud. În 1873 și-a început studiile în cercetarea medicală la Universitatea din Viena. Încă din studenție, Freud a făcut cercetări asupra sistemului nervos central, sub îndrumarea lui Ernst von Brücke, luându-și diploma în 1881. A lucrat la Clinica de psihiatrie a lui Theodor Meynert în perioada 1882-1883, apoi a studiat alături de Charcot, la clinica Salpetriere din Paris (1885). În 1886 s-a căsătorit cu Martha Bernays și au avut șase copii.

Sigmund Freud a început cercetările în domeniul psihanalizei în anii 1880, la finalul unui secol, în care, atât Europa cât și America au cunoscut reforma azilelor pentru persoanele cu deficiențe psihice și și-au manifestat interesul pentru stările psihologice anormale, în special pentru afecțiunile psihice. Freud s-a îndreptat către studiul psihanalizei după ce a citit articole referitoare la metoda lui Breuer de a trata isteria prin hipnoză. Freud și Breuer au publicat împreună ”Studii despre isterie” în 1895. În același an, Freud a reușit să-și analizeze un vis.

În următorii cinci ani (1895-1900), a elaborat majoritatea conceptelor care au fost apoi incluse în teoria și practica psihanalizei. Termenul de ”psihanaliză” a fost propus chiar de Freud în 1896. După despărțirea de Breuer și după șocul suferit în urma morții tatălui, Freud începe autoanaliza în 1897, concentrându-se asupra propriilor vise și fantezii, fiind susținut de prietenul său, Wilhelm Fliess.

A fost profesor la Universitatea din Viena. Teoriile susținute de Freud au generat reacții contradictorii, până când un grup de tineri doctori a început să-l însoțească la Viena, în 1902. A fondat aici ”Societatea psihologică de miercuri”, o reuniune săptămânală între prieteni, la care se discutau noile sale descoperiri și care a devenit Societatea Vieneză de Psihanaliză în 1908, și Societatea Internațională de Psihanaliză în 1910.

”Interpretarea viselor’‘, pe care Freud o consideră cea mai importantă carte a sa, a fost publicată în 1899, dar are inscripționat anul 1900 ca dată a primei ediții, datorită faptului că autorul dorea ca marea sa descoperire să fie asociată cu începutul unui nou secol. Lumea medicală privea cu scepticism această lucrare, așa că Freud și-a continuat studiile singur, izolat de restul cercetătorilor. A început să lucreze cu Dora, una dintre pacientele sale, și a publicat, în 1901, ”Psihopatologia vieții de zi cu zi”.

În 1905 a publicat trei eseuri despre teoria sexualității, legătura dintre acestea și subconștient și fragmente de analiză a cazului de isterie al Dorei. În 1908, a avut loc, la Salzburg, primul congres de psihologie freudiană. În 1909, Freud a fost invitat de către Stanley Hall să țină cinci cursuri la Universitatea Clark. Această vizită în Statele Unite i-a marcat cariera, atrăgând atenția întregii lumi asupra teoriilor sale.

În 1912, a fost publicată prima revistă de specialitate, ”Imago”. Pe măsură ce Societatea Internațională de Psihanaliză devenea din ce în ce mai cunoscută, câțiva membri s-au retras și au fondat propriile școli de psihologie. În 1916, Freud publică prima parte din ”Introducerea în psihanaliză”.

Freud a aflat că suferă de cancer al maxilarului în 1923. Și-a petrecut următorii 16 ani luptând cu boala. Nu a renunțat la cercetare, iar în 1925 a publicat cinci volume de lucrări — ”Collected Works”. A primit Premiul Goethe pentru literatură (1930) și a fost ales Membru de onoare al Societății Regale Britanice de Medicină în 1935. Amenințat de ocupația nazistă, a emigrat în 1938 în Anglia, împreună cu familia.

Sigmund Freud a murit la Londra, la 23 septembrie 1939, la vârsta de 83 de ani.

De-a lungul carierei, Sigmund Freud a publicat numeroase cărți și lucrări de specialitate. Deși studiul său se concentra asupra comportamentului sexual, el înțelegea prin acesta instincte sau dorințe care determinau o anume atitudine sau anumite convingeri, fie ele vizibile sau reprimate. Urmând o evoluție biologică, Freud stabilește un model rigid a ceea ce el numește ”dezvoltare sexuală”. Pentru aceasta, Freud propune teoria stadiilor de dezvoltare, pe vârstă, cu delimitări foarte clare. Nu este obligatoriu ca un individ să treacă prin toate fazele și este posibil ca unele etape să se suprapună.

Prima fază este cuprinsă între 0-2 ani. În această perioadă, copilul explorează lumea cu ajutorul buzelor și al gurii: acceptă mâncarea, laptele și are tendința de a duce la gură orice obiect pe care îl poate ține în mână. Mai târziu, învață să folosească gura pentru a comunica. Următoarea fază este cuprinsă între 2-4 ani și este cea mai controversată. În această perioadă, copiii descoperă diferențele sexuale și învață să-și controleze nevoile fiziologice. Astfel, copilul realizează că își poate manipula părinții, refuzând să facă ce i se cere.

Perioada între vârstele de 4-6 ani este cea mai importantă pentru dezvoltarea psiho-sexuală a individului. Cheia acestei etape este atracția pe care copilul o simte față de părintele de sex opus, odată cu teama de celălalt părinte. Freud numește această atracție complexul lui Oedip (pentru băieți) și al Electrei (pentru fete). Aceste complexe conduc la o diferențiere normală a personalității masculine de cea feminină. Rezolvarea complexului constă în încercarea copilului de a se identifica cu părintele de același sex, această identificare ducând la viitoarea sa orientare sexuală.

În perioada următoare, între 6 ani și până la vârsta pubertății, individul suprimă dimensiunea sexuală și se concentrează asupra altor aspecte ale vieții. Este perioada învățatului, adaptării la societate, asimilării unor informații culturale și valorilor morale. Această etapă latentă durează aproximativ 5 sau 6 ani, până la pubertate, când individul devine conștient de dimensiunea sexuală. Începând cu vârsta pubertății, individul este atras de persoanele de sex opus și poate duce la bun sfârșit instinctul procreării.

O altă latură a teoriilor lui Freud o constituie studiul personalității. Structura personalității are 3 dimensiuni. Freud a împărțit-o în id, ego și superego. Numai ego-ul este vizibil, dar toate trei au propriile efecte asupra personalității. Id-ul reprezintă forțele biologice. Este o constantă a personalității deoarece este întotdeauna prezentă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata