Singura biserică din lemn semnată de Horea, la Muzeul Etnografic din Cluj-Napoca

În prezent, Biserica lui Horea din Parcul Etnografic Național ‘Romulus Vuia’ este deschisă publicului, ba chiar este foarte solicitată de către populație, contra cost, pentru botezuri și cununii. Din această lună august, în Biserica lui Horea au început să se oficieze și slujbe religioase ortodoxe, în fiecare duminică.

În afară de Biserica lui Horea, în parcul etnografic clujean există alte două biserici reprezentative.

‘Muzeul are trei biserici care reflectă trei tipuri diferite de evoluție a bisericilor de lemn. Altă biserică interesantă este cea din Petrindu, Sălaj, care are o pictură interioară, destul de deteriorată, realizată de Dimitrie Ispas în anul 1835, el fiind unul dintre cei mai mari pictori de biserici din Transilvania. Pictura de la Petrindu a fost extraordinară în momentul realizării și e cuprinsă în restaurare, sperăm să o putem reda publicului. Cealaltă biserică este cea mai veche, e mai mică, din Chiraleș, județul Bistrița-Năsăud, și ilustrează o etapă ceva mai timpurie din construcția bisericilor de lemn, este din secolul 17, una dintre bisericile vechi din Transilvania. Este lipsită de pridvor, care e o dovadă de vechime’, spune Tudor Sălăgean.

Pe lângă Biserica lui Horea, Parcul Etnografic Național ‘Romulus Vuia’ are în portofoliu, între cele 55 de obiective ale sale, și alte construcții unicat. Printre ele se află cea mai veche gospodărie românească păstrată și cea mai veche casă din Transilvania.

‘Avem cea mai veche gospodărie românească păstrată, gospodăria din Cămârzana, Țara Oașului, datată 1725. A fost adusă în muzeu acum 20 de ani. Avem și cea mai veche casă transilvăneană păstrată în vreun muzeu, o casă secuiască din Cașin Imper, casa unui mic nobil secui, care este datată 1678. Este cel mai vechi obiectiv tip gospodărie. Mai avem și o casă săsească din zona Bistriței, din Jelna, este o casă foarte frumoasă, reprezentativă pentru zona de așezare germană din nord-estul Transilvaniei. O gospodărie foarte interesantă este cea de la Geaca, Cluj, caracteristică pentru Câmpia Transilvaniei, singura casă al cărei acoperiș este realizat din jupi de trestie. O casă foarte interesantă pe care am început să o restaurăm de doi ani. Am lucrat după toate principiile în cazul acesta, fiindcă a fost posibil. Încercăm să utilizăm materiale din satul de unde provine casa și meșteri tot de acolo. Aceasta e o casă refăcută de meșterul Grigore Șom din Geaca, cu trestie recoltată din Geaca. E un proces destul de complicat, trestia se recoltează iarna când e înghețat, pe urmă se ține până primăvara-vara, când se poate acoperi casa. Și tehnica e diferită față de casele acoperite cu paie’, explică directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Tudor Sălăgean.

Tot el povestește și despre începuturile Parcului Etnografic Național ‘Romulus Vuia’, care este primul astfel de parc din România. Nașterea parcului s-a datorat chiar viitorului rege Carol al II-lea.

‘Parcul Etnografic Romulus Vuia, înființat în anul 1929, este cel dintâi muzeu etnografic în aer liber din România și al șaselea din Europa. Înființarea parcului îi este datorată fondatorului Muzeului Etnografic al Transilvaniei, etnograful român Romulus Vuia (1887-1963). Puțină lume știe însă că imboldul către realizarea acestui muzeu a fost dat de principele Carol al României (devenit, în 1930, regele Carol al II-lea), care îi solicitase lui Romulus Vuia sprijinul în vederea aducerii câtorva bisericuțe de lemn din Transilvania pe domeniul regal de la Pelișor’, menționează istoricul clujean.

Parcul era la începuturile sale chiar un muzeu viu, cu oameni care locuiau permanent în el și care duceau o viață cum era pe vremea construirii caselor în care viețuiau.

‘Parcul Etnografic a fost, la începuturile sale, un muzeu viu, care își propunea să ilustreze viața rurală din diferitele zone etnografice ale Transilvaniei. Casele aduse în muzeu, până în anul 1940, au fost locuite de familii care proveneau din aceeași regiune (ba chiar, de preferință, din aceeași localitate) de unde veneau și gospodăriile respective. Muzeul avea, de asemenea, propriul său restaurant, care purta numele ‘Gaudeamus’ și care era aprovizionat cu produsele realizate de gospodarii din Parcul Etnografic. Derularea proiectului a fost însă destul de dificilă, chiar și în condițiile perioadei interbelice. Astfel, cei mai mulți dintre țăranii care erau aduși în parc au renunțat, în scurt timp, la modul de viață tradițional și au preferat să părăsească parcul etnografic pentru a se muta în locuințe mai moderne. În anul 1940, după cedarea Ardealului de Nord, noile autorități maghiare au desființat parcul etnografic și au încercat să atribuie casele de aici, ca locuințe, unor familii venite din Ungaria. Nici una dintre aceste familii nu a acceptat însă această repartiție, refuzând să locuiască în casele din Parcul Etnografic’, conchide Tudor Sălăgean.

În prezent, în Parcul Etnografic Național ‘Romulus Vuia’ din Cluj-Napoca se organizează adesea evenimente specifice satului tradițional, care atrag un număr din ce în ce mai mare de turiști. Numărul vizitatorilor a ajuns în 2013 la peste 22.000, în creștere foarte mare față de anii precedenți. Printre evenimentele tradiționale organizate anual se numără ‘Înstruțatul boului’ și seceratul grâului, dar sunt organizate și evenimente muzicale similare celor din satul tradițional, slujbe religioase, alături de alte evenimente culturale, lansări de carte etc.

 Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata