Slănina de la Dârjiu, păstrată în bastioanele bisericii, printre cele mai gustoase preparate

Locuitorii din comuna harghiteană Dârjiu spun că slănina pregătită de ei și păstrată în bastioanele bisericii, unde temperatura e constantă și aerul are salinitate ridicată, este una dintre cele mai gustoase din țară, iar modalitatea de pregătire este transmisă din generație în generație.

Localitatea Dîrjiu este situată în sud-vestul județului Harghita, la aproximativ 20 de kilometri de municipiul Odorheiu Secuiesc, iar drumul către acest loc este unul pitoresc, care traversează pajiști înflorite și păduri înverzite.

Celebră pentru biserica fortificată, singurul monument UNESCO din Harghita, comuna Dârjiu păstrează un obicei foarte vechi, de care locuitorii ei sunt tare mândri. În bastioanele bisericii-cetate, localnicii își păstrează și acum, la fel ca în vremea invaziilor tătare, slănina, pe care o agață în cuie de lemn și din care pot să se aprovizioneze doar o singură dată pe săptămână.

În fiecare miercuri, la răsăritul soarelui, clopotele bisericii îi anunță pe oameni, la fel ca în urmă cu sute de ani, că pot merge să își ducă acasă o bucată de slănină, atât cât să le ajungă pentru o săptămână. Fiecare localnic știe exact cât trebuie să taie, în funcție de numărul de membri ai familiei sau de eventualii musafiri pe care urmează să-i aibă. După care revine la biserică, pentru aprovizionare, abia miercurea următoare.

Pal Erno, pensionar din Dârjiu, este de acord să ne povestească despre acest obicei vechi de păstrare a slăninei, dar și despre modalitatea de preparare, despre care spune că diferă de la o familie la alta. Mereu zâmbitor și pus pe glume, Pal Erno ne așteaptă la poarta bisericii și ne spune că esențial este ca ‘pentru început, să se taie porcul, altfel e imposibil să avem slănină pentru iarnă’. Iar porcul trebuie să fie crescut cu cereale și cartofi, pentru un gust cât mai bun, adaugă el.

Pensionarul din Dârjiu preferă să țină slănina, timp de o lună, în apă sărată adusă de la o fântână din comuna Mărtiniș, despre care spune că are cea mai bună salinitate, dar unii localnici își fac singuri saramura. După ce stă timp de aproximativ o lună în saramură, slănina este afumată, neapărat cu fum din rumeguș de fag.

”Se afumă timp de o săptămână, pentru că este mai bine să o afumăm mai încet, timp de câteva ore pe zi. Fumul este cald și se obține din rumeguș de fag, pentru că cel de stejar nu este bun. După ce am afumat-o, o ținem acasă, în pod, timp de câteva săptămâni, iar pe la sfârșitul lui martie, când acasă nu mai este o temperatură optimă pentru păstrare, o aducem în bastioanele bisericii’, ne explică Pal Erno.

Și pentru a ne demonstra cum arată cel mai bun loc de depozitat slănina, localnicul din Dârjiu urcă cu ușurință scările de lemn care duc într-unul dintre bastioane, acolo unde are trei cuie, pe care le-a moștenit de la părinții săi și bunicii săi.

‘Acest obicei datează încă de pe vremea năvălirii tătarilor. Atunci, locuitorii satului au adus toate alimentele în bastioanele bisericii și noi am moștenit obiceiul din moși-strămoși. Eu am trei cuie pe care le-am moștenit de la tatăl meu, el de la bunicul și așa mai departe. În fiecare primăvară (…)aducem slănina și șunca înăuntru în bastioane, pentru că se păstrează foarte bine, mai bine decât în congelator. De-a lungul veacurilor, când strămoșii noștri nu țineau slănina în saramură, ci puneau pe ea multă sare, s-a depus un strat de sare pe podeaua bastioanelor și din această cauză este un aer sărat, parcă am fi pe malul mării sau în salina Praid. În afară de asta, zidurile bastioanelor au o grosime de aproape un metru, din piatră, și temperatura este constantă, nu depășește 10 grade’, a spus Pal Erno.

El recunoaște că a făcut un experiment și a încercat să păstreze o bucată de slănină și în congelator, dar gustul nu este nici pe departe la fel de bun cu al celei care se ”odihnește”, timp de câteva luni, în bastioanele bisericii.

Slănina din bastioane este consumată cu cumpătare, astfel încât să le ajungă localnicilor până la sfârșitul lunii noiembrie, înainte de tăierea porcilor, ‘altfel e bai mare ca secuiul să rămână fără slănină’.

Și pentru că localnicii din Dârjiu sunt primitori și ospitalieri, Pal Erno ne invită acasă, acolo unde soția sa ne așteaptă cu masa plină de bucate bune de îmbiat turiști obosiți și flămânzi: slănină, urdă, caș, telemea, ceapă roșie, ardei. Și, înainte de orice, suntem serviți cu un pahar de palincă de 55 de grade, pentru că secuiul are o vorbă: ‘dacă pălinca are 35-40 grade este febră, nu palincă’.

În timp ce gustăm din slănina bio, care tocmai a coborât din bastioanele bisericii, ne dăm seama că pensionarul din Dârjiu are perfectă dreptate: este gustoasă, se topește în gură și…dă dependență.

Pentru ca această tradiție să nu se piardă, primarul din Dârjiu, Zoltani Csaba, vrea să îi convingă și pe tineri să-și păstreze slănina în bastioanele bisericii, chiar dacă aceștia preferă modalitățile de depozitare mai moderne. Cu toate acestea, primarul vrea să le demonstreze tinerilor că slănina păstrată în bastioane are un gust mult mai bun și reprezintă și un punct de atracție pentru turiștii care vin în comună.

‘Din păcate, doar cei mai în vârstă mai păstrează acest obicei. Și dorim să promovăm această tradiție în rândul tinerilor, pentru că e păcat să se piardă. Mai ales că acele cuie care sunt în bastioane se pot folosi doar de către localnici. Au fost persoane din alte localități care au dorit să cumpere un cui, pentru a-și depozita slănina, dar tradiția nu permite. Trebuie să fii din comuna noastră, din parohia noastră’, a spus Zoltani Csaba.

Și turiștii pot participa la ceremonialul tăierii slăninei și pot degusta chiar din bucate tradiționale. Trebuie doar să își anunțe prezența din timp și să achite o anumită taxă.

Biserica-cetate de la Dârjiu, în bastioanele căreia se păstrează slănina, dar și cereale sau chiar palinca, a fost construită în stil romanic, lucrările începând în 1274 și finalizându-se la sfârșitul secolului al XV-lea.

Ulterior, ea a fost modificată în stilul gotic. Datorită picturilor murale extrem de valoroase și a obiceiului păstrat de locanici, lăcașul de cult a intrat în patrimoniul universal în 1999, alături de celelalte biserici fortificate din Transilvania, fiind singurul monument UNESCO din Harghita, și care atrage anual mii de turiști. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata