SPORTURI MAI PUŢIN CUNOSCUTE: Peretele morţii

Peretele morții (”Wall of Death” în limba engleză) este unul dintre cele mai periculoase, dar și spectaculoase sporturi, fiind considerat de unii mai degrabă o cascadorie. Acțiunea are loc în interiorul unei arene de formă cilindrică, asemănătoare unui imens butoi, cu diametru ce poate varia între 6 și 11 metri. Înălțimea pereților depășește nouă metri.

În interior, piloți de motociclete sau de autovehicule pe patru roți dar de mici dimensiuni sfidează legile gravitației, învârtindu-se cu viteză pe pereții arenei, cu ajutorul forței centrifuge. De obicei, direcția este cea opusă acelor de ceasornic. Spectatorii îi pot privi din spatele unor garduri aflate la gura arenei. Porțiunea de jos a arenei are formă de rampă. Arena este numită ”peretele morții” din cauza riscurilor la care se expun practicanții. Pentru a aduce un plus reprezentației, unii șoferi ies pe geamul mașinii, se urcă pe motociclete sau conduc fără mâini.

Se pare că acest gen de spectacol a apărut la începutul anilor 1900, în parcul de distracții din Coney Island, New York. Înregistrând un real succes, după anul 1915 au început să fie construite arene portabile dedicate acestei acestei activități. Pentru a fi mai ușor de transportat și de întreținut, pereții arenelor erau realizați din lemn. Până în 1930, existau în SUA peste 100 de astfel de arene. Pe atunci, cele mai folosite motociclete au fost modelele Indian Scout.

În zilele noastre, trei dintre cele mai cunoscute arene din SUA au rămas ”The Demon Drome”, ”Messhams Wall of Death” și ”Ken Fox Troupe”. Motocicletele folosite sunt chiar cele originale, evident, atent păstrate și recondiționate de către American Motor Drome Company. Arena Demon Drome este cea mai veche din SUA, aici fiind realizate, încă din anii ’50, cascadorii și cu mașina, mai exact un Austin Seven, o marcă populară de autovehicule ce erau produse între 1922 și 1939.

Și britanicii au fost pasionați de acest sport-cascadorie, primul lor ”perete al morții” fiind construit în Southend, în iunie 1929, în cadrul parcului de distracții Kursaal. Doi dintre pionierii acestei activități au fost soții Billy și Marjorie Ward, iar unul dintre cei mai cunoscuți piloți a fost George ”Tornado” Smith. Până la mijlocul anilor ’30, existau peste 50 de astfel de arene în Marea Britanie.

Pentru a spori spectaculozitatea, unii piloți foloseau motociclete cu ataș, în care urcau diferite animale sălbatice, printre care și o leoaică. Spectacolele cu ”peretele morții” au fost însă întrerupte pe timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Reluate ulterior, începând cu 1950, nu au mai avut aceeași priză la publicul britanic.

În trecutul apropiat, spectacolele cu ”peretele morții” au devenit foarte populare în India, mai ales în zona districtului Adilabad, începând cu anul 2005.

”Peretele morții” este asemănător dar nu trebuie să fie confundat cu ”Globul morții”, ce presupune o structură din oțel în formă sferică și care are o evoluție separată.

Cascadoriile cu ”Peretele morții” au fost și rămân o formă de distracție suficient de atrăgătoare încât să fie inclusă în numeroase filme și cântece. Printre primele, merită amintite ”My House in Umbria” (2003), ”Spare a Copper” (1941), ”Roustabout” (1964), ”Eat the Peach” (1986), ”There Is Another Sun” (1951; intitulat și ”The Wall of Death” în SUA) și ”Scotland Yard: The Wall of Death” (1956).

Un documentar dedicat exclusiv acestei activități este ”The Spin of Death”, realizat în 2004.

Senzațiile tari trăite în timpul unei reprezentații de acest fel au fost descrise și în cântecul ”Wall of Death”, interpretat de Richard și Linda Thompson, melodie aflată pe albumul ”Shoot Out the Lights”. La rândul ei, trupa Gaelic Storm a dedicat acestui subiect piesa ”Cyclone McLusky”, aflată pe colecția ”Cabbage”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata