Sunt dispus să candidez la Preşedinţie; iau în calcul foarte serios varianta să-l înving pe Ponta, susţine Klaus Iohannis

Președintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a reafirmat luni că în cazul în care i se va propune este dispus să candideze la prezidențiale, punctând că ia în calcul foarte serios varianta să-l învingă pe Victor Ponta în această competiție.

„Dacă partidul îmi va propune acest lucru, eu sunt dispus să candidez”, a spus Iohannis, la Realitatea TV. El a precizat că „este o chestiune care trebuie să vină dinspre partid„, nu de la el.

Liderul liberal a spus că o candidatură la prezidențiale trebuie discutată la modul cel mai serios în organizațiile PNL.

„Cred că este un demers care se potrivește foarte bine cu modul în care noi, liberalii, le vedem ca partid, dorim o consultare a partidului. (…) Probabil că în câteva săptămâni putem vorbi de candidatul nostru, al PNL, după care va exista o procedură de armonizare a punctelor de vedere și selectarea unui singur candidat, care va fi candidatul PNL-PDL”, a declarat Iohannis.

El a precizat că în situația în care ar candida la Președinție îl vede pe președintele PSD drept un competitor redutabil și că „ia în calcul foarte serios varianta să-l învingă pe Victor Ponta în cazul în care se va ajunge acolo”.

Președintele interimar al PNL a menționat că, probabil, la congresul liberalilor va fi desemnat un candidat la Prezidențiale iar apoi se va face o sondare a candidaților PNL și PDL și în caz de egalitate se va realiza un studiu aprofundat sau se va lua o decizie politică.

Iohannis a mai spus că Antonescu îi este prieten și l-a catalogat drept unul dintre politicienii cei mai puternici și mai versați din România. De asemenea, liberalul a afirmat că înțelege gestul lui Antonescu de a nu mai candida la șefia partidului și la Președinție și că îl susține în această decizie. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata