Tărâmul măslinilor și viței de vie – Peisajul cultural Battir, din sudul Ierusalimului, a fost inclus în iunie 2014 pe lista patrimoniului mondial și pe cea a patrimoniului în pericol.
Potrivit UNESCO, zona a fost înscrisă de autoritățile palestiniene ca nominalizare în sistem de urgență. În urma analizei, comisia de experți a aprobat includerea pe lista patrimoniului mondial și a încadrat-o și în cea a obiectivelor aflate în pericol, după ce a constatat că peisajul a devenit vulnerabil în fața transformărilor socio-culturale și geopolitice, care ar fi putut provoca degradări iremediabile pentru autenticitatea și integritatea zonei. Comisia UNESCO a argumentat că începerea construcției unui zid de separare, ar fi însemnat izolarea localnicilor agricultori de terenurile, pe care le-au cultivat de secole.
Tărâmul măslinilor și viței de vie din Battir (suprafață 349 hectare, zona tampon 624 ha) se află la aproximativ 7 km distanță de Ierusalim, în direcția sud-vest, pe platourile centrale dintre Nablus și Hebron. Peisajul deluros din Battir cuprinde o serie de văi cultivate, cunoscute sub denumirea ”widian”, conform fișei de prezentare UNESCO. Între terasele de piatră specifice, unele sunt irigate pentru exploatarea comercială, în timp ce altele, uscate, sunt cultivate cu viță de vie și măslini. Agricultura terasată s-a dezvoltat printr-un sistem tradițional de irigare, cu ajutorul apei colectate prin intermediul unei rețele alimentate de familiile din localitatea Battir.
Potrivit Fondului Mondial al Monumentelor, terasele irigate din Battir, vechi de 4 000 de ani, amintesc de o rută străveche care se întindea de la câmpiile de coastă până la Munții Iudeii. Așezarea rurală și agricolă prezintă o inestimabilă semnificație ecologică și culturală. Măslini, morminte romane, o așezare preistorică în vârful unei coline, diversitatea tipurilor de sol și sistemul antic de irigare, format din straturi de pietre care delimitează terasele, alcătuiesc acest peisaj cultural unic. Tărâmul este remarcabil și datorită întrepătrunderii eforturilor de întreținere și exploatare agricolă depuse de comunitățile israeliană și palestiniană.
În ianuarie 2015, acțiunile de salvare a acestei zone au înregistrat un succes, prin decizia Înaltei Curți de Justiție din Israel de a îngheța planurile de construcție a barierei de separație. Decizia a fost salutată de militanții pentru conservarea patrimoniului, activiștii locali și de membrii organizațiilor ”Prietenii Pământului din Orientul Mijlociu” și ”Satul Battir”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)