Telegraful Român de la Sibiu, patriarhul presei – de 161 de ani „în slujba lui Dumnezeu şi a oamenilor”

0

Într-o vreme în care discuțiile despre rolul mass-media sunt tot mai pătimașe, în mijlocul României, pe o stradă cu numeroase biserici, la Sibiu, rezistă singurul ziar care se declară, încă din 1853, „în slujba lui Dumnezeu și a oamenilor”. Telegraful Român, ctitorie e primului mitropolit român din Ardeal, Andrei Șaguna, este cea mai veche publicație cu apariție neîntreruptă din această zonă a țării.

După o sută de ani de la înființare, moaștele primului mitropolit din Ardeal, canonizat în 2011, se află într-o raclă în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, la distanță mică de locul unde se găsește Telegraful Român.

Publicația a fost numită de către Mihai Eminescu „cea mai modernă publicație de peste Carpați, care urmărește cu stăruință politica modestă și sigură a neuitatului Șaguna”, iar de către unii critici literari „Patriarhul presei române”.

„Telegraful Român, binecunoscuta ctitorie culturală a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, își continuă, prin apariția sa neîntreruptă din anul 1853, lucrarea cultural-misionară, încercând să fie mereu în pas cu cerințele cititorilor săi, dar nefiind dispus să facă rabat de la principiile trasate de întemeietorul său, dintre care cel mai important este acela de luminător al vieții și sufletului. În ceea ce privește titlul ziarului, găsim detalii chiar din primul număr (3 ianuarie 1853) și chiar pe pagina întâi, unde se arată că prin acest titlu, de ‘Telegraf’, s-a căutat o integrare într-o tradiție comună Centrului și Vestului european, unde în țări precum Germania, Franța, Italia, Anglia apăreau gazete cu acest nume de ‘Telegraf’, ceea ce sugerează izbânda tehnică a transmiterii rapide și de la distanță a știrilor. Spre a deosebi foaia românească de altele, i s-a adăugat denumirii de ‘Telegraf’ și adjectivul ‘român'”, a declarat  ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului.

De 161 de ani, Telegraful Român face „politica de apropiere, de înțelegere, de aplanare a divergențelor”.

„Prin importanța și semnificațiile complexe ale materialelor publicate în Telegraful Român de-a lungul celor 161 de ani de apariție neîntreruptă, pe bună dreptate a fost numit de diverși istorici literari ‘tribună de la care s-au apărat drepturile naționale și religioase ale românilor’, ‘inimă caldă ce a bătut mereu pentru cei mulți și încovoiați de greutățile vieții’, ‘factor de luptă pentru unitatea națională, politică și religioasă a românilor’, dar și ‘amvon de propovăduire a dreptei credințe’ sau ‘for călăuzitor al vieții creștine’. Cu fiecare număr ce a văzut lumina tiparului, sfântul ierarh Andrei, ocrotitorul Mitropoliei noastre, a fost mereu prezent în mintea și inima cititorilor publicației pe care a ctitorit-o”, a precizat Mitropolitul Ardealului.

Încă din Istoricul Telegrafului Român aflăm că acesta a fost definit laudativ, însă una din definiții arată poate cel mai clar importanța sa: „Patriarhul presei românești”.

Academicianul Răzvan Theodorescu, fost ministru al Culturii, spunea în 2005 că se apreciază că nu doar în Transilvania, ci și în toată țara și chiar în Sud-Estul Europei, ‘Telegraful Român’ se plasează în fruntea listei celor mai longevive organe de presă, cu apariție neîntreruptă”.

În primăvara lui 1850, episcopul Șaguna milita cu stăruință pentru publicarea unui ziar în limba română și germană, la Viena, pentru a asigura o arie mai largă de cunoaștere a dezideratelor românești și unde credea că pot fi evitate obstrucționările autoritățile locale. Despre această inițiativă a lui Șaguna avem informații dintr-o scrisoare pe care Aaron Florian, istoric român, profesor și viitor redactor (primul redactor) la Telegraful Român i-a adresat-o, în 18/30 martie 1850, lui Ioan Maiorescu, aflat la acel moment la Viena, profesor și el și publicist român transilvănean, fost agent diplomatic al guvernului revoluționar de la București, pe lângă Dieta germană de la Frankfurt pe Main. Scopul scrisorii a fost nu doar informativ, ci și de solicitare de sprijin pentru demersul ierarhului sibian. Scrisoarea se încheie în acești termeni: „Episcopul îmi zice ca să scriu despre acest obiect, ca să vă gândiți la el”. Scrisoarea a ajuns mai târziu în fondul de manuscrise al Academiei Române (Mss. Nr. 2316), iar în 1899 a fost publicată în „Convorbiri literare”.

Cum demersul n-a reușit, în 30 octombrie 1852 Șaguna a înaintat o petiție către guvernatorul Transilvaniei Carol de Schwarzenberg, cu care era în bune relații, și alta către „supremul oficiu polițienesc”, prin care cerea ceea ce mai ceruse în repetate rânduri, anume să i se aprobe tipărirea, în tipografia proprie de această dată, a unui ziar care să reprezinte prioritar interesele românilor ortodocși transilvăneni, vitregiți de soartă și ignorați din toate părțile, deși erau majoritari în Transilvania. „A sosit vremea, scria el în petiția adresată guvernatorului, ca poporul să fie lămurit asupra adevăratelor sale interese și trebuințe și să i se dea o cultură potrivită cu cerințele vremii”.

Cât privește conținutul ziarului, în petiția adresată supremului for polițienesc se arăta că acesta ar urma să prezinte știri politice, dar se va ocupa mai pe larg de chestiuni industriale, comerciale și literare. Nu vor lipsi, desigur, temele de natură religioasă, de spiritualitate creștină, de organizare și viață bisericească din Transilvania, din Principate, din Europa și chiar din toată lumea, promitea Șaguna.

Respingerea unei asemenea cereri ar fi fost nejustificată atâta vreme cât Șaguna nu pretindea niciun ajutor material, el însuși și instituția pe care o reprezenta fiind în stare să susțină apariția unui asemenea ziar, nelipsind nici oamenii potriviți care să-și asume responsabilitatea muncii redacționale.

În 15 decembrie 1852, Șaguna a primit, în sfârșit, răspuns favorabil din partea guvernatorului Schwarzenberg. La numai cinci zile după aceea el încheia un contract cu Aaron Florian, căruia îi încredința sarcina de „redactor respunzătoriu”.

Vădit satisfăcut de reușita demersului său, Șaguna a consemnat momentul în registrul de memorii pe care-l începuse chiar din primele zile ale sosirii sale în Transilvania. Iată ce scrie el în această privință: „După ce bărbații noștri de litere s-au convins că tipografia tânără a clerului nostru dezvoltă o vitalitate mult promițătoare pe terenul literaturii bisericești și școlare, au făcut și acel prospect (propunere, n.r.) că tipografia aceasta națională ar fi chemată a înainta și interesele naționale pe terenul jurnalisticii, de care națiunea noastră are mare trebuință. Din privințele acestea, inteligenția (intelectualii, n.n.) m-au provocat ca să înființez, în tipografia noastră, un jurnal național. Eu am îmbrățișat prea bucuros această idee și în conțelegere am poftit pe Aaron Florianu, ca pe un bărbat literat, ca să primească redacțiunea acestei foi și edarea ei să înceapă cu 1 ianuar 1853, ceea ce s-a și făcut, câștigând eu de la guvern licența de a eda, în tipografia noastră, jurnalul național român ‘Telegraful Român'”.

Despre primul redactor al Telegrafului Român se știe că era ardelean de origine (născut în 1805) și că a urmat clasele primare la Sibiu, gimnaziul la Blaj, studiile academice la Pesta. Persecutat pentru fermitatea sa în apărarea celor de același neam, a fost nevoit să treacă în Țara Românească, în 1827, unde a continuat opera începută, pe plan didactic, de Gheorghe Lazăr. Astfel, trei ani de zile a fost învățător la școala lui Dinicu Golescu, din Golești. În 1831 a ajuns profesor la școala publică din Craiova, de unde, după doi ani, a trecut ca profesor la Colegiul Sf. Sava din București, iar în 1847, revizor general la școlile districtuale. În timpul Revoluției din 1848 s-a remarcat ca cel mai înflăcărat român.

Guvernul provizoriu de la București l-a numit prefect al districtelor Ilfov și Dolj. Când rușii și turcii au invadat țara, Aron Florian s-a refugiat la Sibiu. Ocupând ungurii Sibiul, au căutat să pună mâna pe el, motiv pentru care a trecut iar în Țara Românească, unde rușii l-au primit cu baionete și l-au aruncat în închisoare. După ce a scăpat de acolo, a revenit la Sibiu, unde, în 1 ianuarie 1853, a scos la lumină primul număr din „Telegraful Român”. Acesta a fost bărbatul pe care Șaguna l-a găsit vrednic să și-l asocieze în această foarte importantă decizie a sa de a tipări pentru români o foaie care să le apere drepturile și să-i emancipeze în toate direcțiile.

Împreună cu Aron Florian, Șaguna a alcătuit o „Prenumerațiune la Telegraful Român, gazetă politică, industrială, comercială și literară”, o informare a opiniei publice despre iminenta apariție a unui ziar și totodată de un apel stăruitor la susținere prin abonamente. Obligatoriu, „prenumerațiunea” trebuia să fie însoțită și de un program editorial de perspectivă, care a fost făcut public chiar în acele zile.

„Prenumerațiunea” va apărea și în „Telegraful Român”, însă abia în nr. 74 din 1887, o dată cu necrologul lui Aaron Florian, „redactorul respunzătoriu”.

Iată ce deziderate, cu adevărat hotărâtoare pentru destinul românilor transilvăneni, erau formulate în amintita „Prenumerațiune”, respectiv în programul atașat: „Tendința acestei gazete va fi: a împărtăși poporului român din politică, industrie, comerciu și literatură, idei și cunoștințe practice, potrivite cu timpul și măsurate trebuințelor lui; a-l învăța ca să-și cunoască pozițiunea și drepturile în stat; a-l lumina asupra intereselor care taie în viața privată și publică a lui și a-i mișca activitatea puterilor fizice și morale; a da direcțiune spiritului lui cătră tot ce contribuie la înaintarea și dezvoltarea sa, și a-l convinge că numai prin îmbunătățirea stării sale materiale și morale poate ajunge la cultură și fericire”.

Telegraful Român a apărut pe 3 ianuarie 1853. Primul număr se află la Biblioteca Facultății de Teologie din Sibiu.

Titlul ziarului a apărut de început cu caractere latine, însă materialele au fost tipărite în chirilică (slove) până în 1863, când grafica chirilică a fost înlocuită cu cea latină.

Dimensiunile inițiale ale ziarului au fost de 40 x 25 cm, pentru ca mai apoi să ajungă la dimensiuni de 50 x 35 cm. Așa s-au păstrat până prin anii optzeci ai secolului XX, când dimensiunile ziarului au fost de 42 x 30 cm, cum sunt și azi. De timpuriu au început să apară în pagină și ilustrațiile, întâi la capitolul reclame comerciale, iar mai apoi și la celelalte capitole (culturale și religioase), unde s-au utilizat clișee cu portrete, monumente, dar mai ales iconografie. Prin anii optzeci ai secolului XX s-a recurs și la ilustrarea iconografică în culori. În primul număr al ziarului, materialele erau așezate în pagină pe două coloane. În caseta în care se include titlul se precizează că ziarul iese de două ori pe săptămână: miercurea și sâmbăta.

Cât privește cuprinsul primului număr, menționăm că redă „Depeșe (știri, n.n.) telegrafice” din „Transilvania, Monarhia Austriacă, Franția, Țeara Românească, Turcia, Anglia și America”. În numerele următoare se vor adăuga știri și din alte provincii românești sau țări, precum: Moldova, Bucovina, Banatul Temeșian, Rusia, Serbia, Grecia, Ungaria, Prusia, Germania, Elveția, Italia, Lombardia, Belgia, Muntenegru, Boemia și chiar Hina (China) și India.

Conținutul știrilor era de natură politică, militară, economică, administrativă, comercială, culturală și religioasă. La prima categorie de știri (cele de natură politică) sunt prezentate legi, decrete guvernamentale, dispoziții privind ordinea și administrația publică, tot ceea ce avea legătură cu drepturile și îndatoririle românilor transilvăneni. Din sfera industriei și comerțului sunt popularizate, aproape în fiecare număr, invenții tehnice și realizări care, în foarte multe țări din Europa și America, începuseră să ia un remarcabil avânt.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata