TVA de 19%, reducerea CAS şi impozitul diferenţiat pe venitul salarial – obiective în programul politic al Guvernului

Revenirea TVA la nivelul de 19%, lărgirea bazei de impozitare, reducerea CAS cu 5 procente şi impozitul diferenţiat pe venitul salarial sunt principalele măsuri financiar-fiscale prevăzute în programul politic pentru care Guvernul îşi va angaja răspunderea în faţa Parlamentului săptămâna viitoare.

Potrivit documentului trimis de Parlamentului, Guvernul îşi propune o serie de direcţii de acţiune în orizontul 2014-2016.

„Simplificăm fiscalitatea şi sporim competitivitatea fiscală a mediului de afaceri prin: a) reducerea generală a impozitării; b) lărgirea bazei de impozitare; c) simplificarea sistemului de taxe; d) creşterea colectării veniturilor bugetare; e) reducerea evaziunii fiscale.

Revenirea la un nivel de TVA de 19%, pe măsură ce cadrul fiscal-bugetar o va permite. Păstrăm plafonul de 16% şi introducem, pe parcursul mandatului, în măsura în care cadrul fiscal-bugetar o va permite, impozitul diferenţiat pe venitul salarial cu deductibilităţi fiscale: cote de 8%, 12% şi 16%, ce vor fi stabilite pe grile de venit”, se arată în programul politic al Executivului.

Documentul mai prevede alinierea la media europeană a redevenţelor încasate de stat ca urmare a concesionării activelor statului, scutirea de impozitare a profitului reinvestit în utilaje şi echipamente tehnologice, în măsura în care cadrul fiscal-bugetar o va permite, stimularea mediului de afaceri în limite admisibile pentru stabilitatea macroeconomică, prin simplificarea procedurilor şi debirocratizarea pentru micii întreprinzători.

„Analizăm extinderea reducerii TVA la alte categorii de produse alimentare de la 24% la 9%.

Stimulăm astfel producătorii interni şi reducem evaziunea fiscală din zona produselor alimentare. Reducem CAS cu 5 puncte procentuale pentru angajatori, în măsura în care cadrul fiscal-bugetar o va permite”, se precizează în programul adoptat de Guvern. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata