Ucraina: UE decide sancţiuni politice împotriva Rusiei şi ameninţă Moscova cu sancţiuni economice

Liderii europeni au decis, joi, la Bruxelles, să suspende negocierile privind ridicarea vizelor pentru Rusia şi au avertizat că vor impune sancţiuni suplimentare, inclusiv economice, în cazul în care situaţia continuă să se deterioreze în Ucraina, informează AFP.

La încheierea unui summit extraordinar al UE consacrat situaţiei din Ucraina, preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy a anunţat că liderii europeni au convenit asupra unei strategii de sancţiuni, în trei etape, pentru a forţa Rusia să ‘negocieze’ o ieşire din criza din Ucraina.

Totodată, Herman Van Rompuy a afirmat că Uniunea Europeană consideră ‘ilegală’ decizia parlamentului pro-rus din Crimeea de a cere intrarea republicii în componenţa Federaţiei Ruse.

‘Această decizie luată de parlamentul din Crimeea este contrară Constituţiei ucrainene şi, prin urmare, ilegală’, a afirmat Van Rompuy. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata