UE se pregăteşte să interzică importurile din Crimeea

UE ar urma să interzică – de săptămâna viitoare – importurile din Crimeea, în special cele de vin, pentru a sancționa alipirea la Rusia a acestei peninsule din sudul Ucrainei, au indicat miercuri surse europene pentru AFP.

Decizia ar urma să fie luată în cursul reuniunii de luni de la Luxemburg a miniștrilor europeni ai afacerilor externe, potrivit unui diplomat european.

Potrivit altui diplomat, măsura este susținută de toate cele 28 de state membre ale UE.

În cursul ultimei lor reuniuni de la mijlocul lunii mai, miniștrii europeni au extins din nou sancțiunile ca reacție la criza ucraineană, adăugând 13 personalități și două întreprinderi din Crimeea pe lista lor neagră.

În total, UE a impus sancțiuni pentru 61 de personalități ruse și ucrainene (printre care și lideri separatiști din regiunile din estul Ucrainei), lovite de interzicerea vizelor și înghețarea averilor. Dar până acum, cei 28 nu au trecut la viteză superioară, cea a măsurilor punitive extinse care ar lovi direct sectoare ale economiei ruse, afectând unii dintre partenerii săi europeni. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata