Un artist american a creat pomi care fac câte 40 de soiuri de fructe

Pomii fructiferi creați de Sam Van Aken, artist și om de știință la Universitatea din Syracuse (New York), produc o multitudine de fructe cu sâmburi – caise, cireșe, piersici, prune, nectarine și chiar migdale. Cei 16 pomi creați de el până acum dau câte 40 de soiuri de fructe fiecare, relatează 7sur7.be.

Ideea proiectului este de a favoriza cultura diversității și de a păstra soiuri vechi, iar avantajul copacilor hibrizi este că rodesc în perioade diferite, așa încât există fructe multă vreme.

Sam Van Aken, care a crescut la o fermă din Pennsylvania, a împletit mai târziu arta și agricultura. El spune că s-a ‘inspirat mereu din natură și din relația om-natură’. A creat până acum 16 pomi, care se află în muzee, centre comunitare și colecții de artă din toată țara. Newton (Massachusetts), Pound Ridge (New York), Short Hills (New Jersey), San Jose (California) sunt câteva orașe care dețin o ‘lucrare’ a lui Van Aken. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata