Barajul Turnu
În anii ’70-’80, primele utilaje ale companiilor de construcții au început amenajarea cursului râului Olt.
„Nu vă mint, eram tânăr pe vremea aceea, când au venit primele excavatoare aici în luncă, țăranii au pupat cupele mai ceva ca pe icoane în biserică. Aveau lacrimi în ochi, parcă venise Dumnezeu pe pământ”, afirmă Ion Horăscu, actualul primar din comuna vâlceană Prundeni.
Râul Olt, al doilea ca debit din România, s-ar putea spune că este primul din țară regularizat în totalitate, având pe teritoriul județului Vâlcea 13 hidrocentrale în funcțiune: începând cu cea de la Robești și continuând cu cele de la Cornetu, Gura Lotrului, Turnu, Călimănești, Dăești, Râmnicu Vâlcea, Râureni, Govora, Băbeni, Ionești, Zăvideni și Drăgășani și încă una în construcție la Câineni. Majoritatea au fost construite între anii ’70-’90. Doar două au fost finalizate după 1989.
„Oltul, ca orice râu de munte, a pus dintotdeauna probleme, atât localităților de Valea Oltului, în zona defileului și a Țării Loviștei, dar mai ales în zona de sud, unde în fiecare an, fie toamnă, fie primăvară sau atunci când ploua torențial, ieșea din matcă și inunda toată zona arabilă”, spune prefectul de Vâlcea, Dumitru Cornoiu.
Astfel, la jumătatea anilor ’70, autoritățile au demarat proiectul cunoscut pentru cei care au învățat geografia până în 1989, sub denumirea de „salba de hidrocentrale de pe râul Olt”. Adică un sistem de amenajări hidroelectrice care să fie util pe trei direcții — regularizarea cursului și a debitelor prin baraj, producerea de energie electrică folosind forța apei și irigarea terenurilor agricole cu apa strânsă în lacurile de acumulare. Mai nou, există și o patra direcție economică, turismul, în sensul utilizării lacurilor de acumulare în scop de agrement.
„Principiul de realizare a unei hidrocentrale, simplificat constă în câteva etape. Devierea apelor prin mutarea artificială a albiei pentru a se putea construi obiectivul, în faza I, construcția obiectivului, în principal a barajului și a digurilor, readucerea apelor în zona inițială, acumularea și dirijarea lor prin centrală în faza a II-a, și faza finală — montarea hidroagregatelor în centrală și implicit punerea în funcțiune”, declară inginer Mihai Sporiș, fost director al Hidroelectrica Vâlcea.
Până în 1989, aceste operații nu durau mai mult de trei-patru ani, lucrându-se simultan la mai mult de trei hidrocentrale. De aceea, 11 dintre amenajările amintite au fost executate în aproximativ 10 ani, în acest timp consacrându-se ca branduri ale industriei românești firme ca Energomontaj, Hidroconstrucția, UCM Reșița, Lugomet, Caromet și, în cele din urmă, beneficiarii lucrării, actuala Hidroelectrica. În 1989 a început construcția ultimei hidrocentrale de pe teritoriul județului Vâlcea, CHE Câineni, care astăzi, din cauza situației economice în care se găsește Hidroelectrica (insolvență), se află în regim de conservare.
Dar istoria hidroenergeticii vâlcene a început la jumătatea anilor ’60, atunci când s-a realizat cel mai amplu și complex sistem hidroenergetic, amenajarea Lotru-Ciunget. Amenajarea potențialului hidroenergetic al râului Lotru s-a realizat între anii 1965-1985 și are o importanță deosebită. Prin cei 160 de kilometri de galerii de aducțiune și printr-un sistem complex de captări și derivații, concentrează debitele din bazinele limitrofe într-o singură acumulare, Vidra, al treilea lac de acumulare ca mărime din România.